joi, 15 decembrie 2011

Chestionar pentru identificarea driverelor

Gasiti aici un chestionar util pentru identificarea driverelor.
Orientat spre partea de coaching, ofera cateva explicatii la obiect despre ce sunt driverele, cum le putem identifica, si in ce fel ne afecteaza viata.

Giorgiana Cristea
http://www.psihologos.ro/

marți, 13 decembrie 2011

Claude Steiner - Emotional literacy

"Emotiile  iti pot da putere daca le faci sa lucreze pentru tine, in loc sa lucreze impotriva ta.

... Emotiile sunt o parte esentiala a naturii umane; cand intrerupem contactul cu ele, pierdem un aspect fundamental al capacitatilor noastre umane.

... devenim inhibati emotional pentru ca la un moment dat in viata noastra am suferit - sistemele noastre emotionale sunt blocate.
....zidurile "psihologice" pe care le ridicam pentru a ne proteja de traume psihice ulterioare pot deveni permanente si ne limiteaza de asemenea si experientele cu persoanele care ne ofera dragoste, alaturi de accesul la sentimentele de bucurie, speranta si dragoste. In completare, aceste ziduri la un moment dat se pot surpa si putem fi invadati si coplesiti de emotii haotice, cateodata extrem de puternice si distructive. Unii oameni oscileaza intre aceasta "inghetare" emotionala si hipersensibilitatea bolnavicioasa la orice fel de emotie.
Recuperarea emotionala consta tocmai in a ne aminti in mod repetat de respectivele traume si a vorbi despre ele cu cei care sunt dispusi sa ne asculte empatic. Din pacate, nu obisnuim nici sa discutam nici sa ne revenim din astfel de traume.In schimb, ne obisnuim cu starea de "inghetare" emotionala sau cu haosul...."

Cateva paragrafe traduse - textul integral in engleza se gaseste aici.

Giorgiana Cristea
http://www.psihologos.ro/

duminică, 11 decembrie 2011

Exprimarea sentimentelor - Francoise Dolto

"Fiinţa umană reuşeşte să îşi depăşească sentimentul de nepu­tinţă doar prin cuvânt, prin creaţie; ea este sortită suferinţei din cauza discrepanţei existente între dorinţele ei, care sunt incomen­surabile, şi imposibilitatea satisfacerii lor. Există prin urmare o suferinţă fundamentală şi necesară, pe care nu o vom putea în­lătura niciodată. Cu toate acestea, noi, psihanaliştii şi psihoterapeuţii, putem încuraja evitarea suferinţelor inutile. Fiind marto­rii privilegiaţi ai nefericirii atâtor oameni, noi putem, dacă nu rămânem în turnul nostru de fildeş, să ajutăm prin cuvânt, prin simbolizare, prin creaţie, în aşa fel încât discrepanţa dintre do­rinţă şi realitate să fie mai puţin dureroasă, iar suferinţele inevi­tabile să-şi găsească o cale de exprimare astfel încât pe lângă su­ferinţă să nu apară şi angoasa cauzată de singurătate.

Sentimente si senzaţii, dorinţe şi nevoi
Copilul foarte mic îşi exprimă permanent trăirile, afectele. Prin strigăte el îşi exprimă siguranţa, bucuria, neliniştea, neplă­cerea. Asta înseamnă că el îşi exprimă sentimente care pot fi cu greu deosebite de senzaţii. De unde şi ideea multor mame că, dacă un copil mic ţipă, înseamnă că are nevoie de ceva pentru corpul lui: să fie schimbat, să mănânce, să fie legănat. Cum co­pilul se linişteşte în momentul în care cineva se ocupă de el, se întăreşte convingerea că era vorba doar despre aşa ceva. Aşa se face că mulţi părinţi reduc sentimentele copiilor la senzaţii. Ei nu se gândesc decât la corp, şi nu la relaţia inimă-la-inimă, la nevoia unei comunicări interpsihice cu mama.
Este însă la fel de greşit să reducem senzaţiile la sentimente, aşa cum fac unii oameni a căror minte este plină de psihanaliză, care ajung să creadă că asistă la adevărate discursuri sentimen­tale din partea celui mic, când, de fapt, acesta s-a săturat să stea aşa cum stă şi vrea pur şi simplu să se mişte puţin!... însă în pri­vinţa „dorinţei"copilului — nu vorbesc acum despre nevoia lui —, este clar că acesta îşi doreşte o comunicare continuă dincolo de absenţa relaţiei corp-la-corp. Or, trebuie să spunem că acest lucru nu se întâmplă dacă mama, atunci când se ocupă de el, se ocupă numai de corpul lui: fără să îi vorbească, fără să îi spună prin modulaţiile vocii ce simte ea sau ce simte el, încer­când să îi traducă aceste lucruri.

Un ansamblu deopotrivă senzorial si emoţional
În timpul celor nouă luni de viaţă intrauterină, copilul este permanent în contact cu trăirile mamei, pe care le resimte într-un  anume fel prin variaţiile circulatorii şi neurofiziologice perceptibile. In ultimele luni de sarcină, urechea lui este foarte dezvol­tată. Prin acel perete care îi asigură securitatea, copilul aude su­netele, vorbele adresate de mamă anturajului ei, el este în contact sonor cu cei care comunică. Şi apoi, dintr-odată, are loc naşterea, intrarea într-o altă lume. Cum să ne imaginăm atunci că după ce s-a născut copilul nu este decât un tub digestiv care nu gândeş­te şi nu percepe nimic şi ar trebui să stea nemişcat în leagănul lui! De data aceasta el aude cu totul altfel! Şi ce forţă au acum pentru el sunetele...
Copilul deosebeşte mirosul şi vocea tatălui de cele ale mamei, îi iubeşte deja şi, recunoscându-i, se simte în siguranţă. El are ne­voie să fie înţeles de aceştia ca un ansamblu deopotrivă senzo­rial şi emoţional. Când mama se ocupă de sugar, acesta simte ne­voia să o audă adresându-i-se în legătură cu ceea ce face: „Ai nevoie de ceva?", „Ah, da, bineînţeles că da, uite, perna nu-ţi stă cum trebuie", „Mama este aici", „Sunt aici"... Când, după aceea, mama îl lasă singur, sugarul este liniştit pentru că a simţit că şi el „contează" pentru mama lui: indiferent dacă ea este prezentă sau absentă, prin rememorarea de către copil a sunetelor vocii, ea continuă să rămână în contact cu sentimentelor lui, este în co­municare imaginară cu el.

Strigăte care semnalează nevoia sau dorinţa de comunicare
Aceasta este modalitatea prin care dorinţa, preschimbată în sentiment, începe să comunice cu mama. O mamă atentă face foarte uşor deosebirea între cererea de asistenţă fizică şi cererea de prezenţă, altfel spus, între strigătele care semnalează o nevo­ie şi strigătele care semnalează dorinţa de comunicare. Şi asta nu înseamnă că ea nu trebuie să răspundă la strigătele care semna­lează dorinţa de comunicare, în niciun caz. Dimpotrivă, mama trebuie să se ducă la copil şi să îi vorbească: „Ah, năzdrăvanul vrea să nu mă lase să... etc.": „Ştii că sunt ocupată: dar nu te-am uitat, mă gândesc la tine..."
In acest fel, copilul învaţă să deosebească foarte devreme sen­zaţiile care reclamă o apropiere şi presupune manipularea cor­pului şi acea satisfacere care rezultă din comunicarea interpsi-hică realizată prin voce, fără apropierea dintre corpuri, prin anumite modulări care capătă sens. Este foarte important ca mamele — dar şi taţii — să ştie că un copil are nevoie de pre­zenţa lor, are nevoie să îi vadă, să îi audă, fără nicio relaţie corp-la-corp. însă nu este uşor, deoarece sentimentele copiilor sunt adesea mascate de nevoi, iar acest lucru se datorează fap­tului că mama lor nu şi-a tradus afecţiunea pentru ei decât prin îngrijiri acordate corpului.

Trăiri, senzaţii, sentimente, lume exterioară
Limbajul reprezintă, la modul simbolic, încrucişarea senza­ţiilor şi trăirilor în cadrul unei întâlniri interumane: limbajul au­ditiv, mimic, vizual, gestual al unei fiinţe care se află într-o co­municare interpsihică de dorinţe cu respectivul copil. Şi aceasta deoarece o trăire singură este o senzaţie, iar o senzaţie singură este o falsă trăire. Ca să avem o „trăire", este necesar ca o altă fi­inţă să fie în rezonanţă cu noi. Timp de nouă luni, repet acest lu­cru, senzaţii şi trăiri s-au încrucişat, în timpul coabitării copilu­lui cu mama lui, aceasta fiind reprezentanta cuplului genitor.
După naştere, senzaţiile copilului se reduc la sine însuşi, în privinţa trăirilor, putem spune că dacă nu există comunicare cu o altă fiinţă apropiată lui, ele rămân la starea de senzaţii. Copilul nu poate trăi decât din amintirea halucinatorie a perioadei anterioare, atunci când existau trăiri şi senzaţii mediatizate prin cuvinte în jurul lui; acum nu mai există nicio captare a vreunui cod de comunicare cu fiinţe umane din lumea exterioară. Pen­tru ca acest cod să se instaleze într-o fiinţă umană, este necesar ca o fiinţă din lumea exterioară, care doreşte să comunice cu acest copil, să fie în preajma lui şi să dea sens mimicilor acestu­ia, mimici care arată dorinţa lui de a comunica la nivel interpsihic, prin traducerea în cuvinte a trăirilor copilului."

Material preluat de aici.

Giorgiana Corina Cristea
http://www.psihologos.ro/ 

marți, 6 decembrie 2011

Sunetul R

Sunetul R


La articularea corectă a sunetului „R” participă intens doar vârful limbii. Buzele şi dinţii sunt întredeschişi. Partea posterioară a limbii, în formă de lopată, atinge cu marginile laterale dinţii de sus, până la canini, iar partea anterioară este ridicată spre alveolele dinţilor incisivi de sus. Limba este fixată, cu excepţia vârfului ei, iar la expulzarea aerului, ea vibrează rapid între alveole şi dinţii superiori. Este, prin urmare, foarte important ca vibraţia să fie localizată la nivelul vârfului limbii. Dacă vibraţia este localizată la nivelul coardelor vocale, ca în limba franceză, sau dacă emiterea se face fără vibrare, ca în limba engleză, sunetul se emite incorect. Mare atenţie la localizarea vibraţiei! Material preluat de aici.

Exercitiile pentru impostarea sunetului R sunt:
 - umflarea obrajilor si suflarea aerul afara cu putere;
 - limba rotunda/ascutita alternativ;
 - limba rotunda intre dintii;
 - limba rotunda intre buze, vibrarea varfului limbii;
 - limba sus, in spatele incisivilor superiori, imitarea tropaitului calului;
 - lmba sus, in spatele incisivilor superiori si articularea: bruuummm.

Onomatopee pentru fonemele L, R:
- senzaţia de frig (brrr)
- mârâitul ( mrrr)
- ursul ( morr)
- porcul ( groh)
- cioara ( crra)
- greiere ( cri-cri)
- galop ( trop)
- porumbelul ( grrru)
- motorul ( brrum)
- ceasul ( ţârrr)
- raţa ( lipa-lipa)
- clopoţelul ( cling-cling)

 Sunetul “R”  se poate obtine prin derivare din alte sunete: pronuntarea sunetului Z cu varful limbii îndreptat spre alveolele superioare, pronuntarea sunetului J prelung, concomitent cu usoare impulsuri sub barbie, pronuntarea din ce în ce mai rapida a succesiunii  T-D, sau  D-T-L.
Cand sunetul nu poate fi obtinut prin derivare atunci este necesara interventia cu spatula logopedica. Odata obţinut, sunetul R va fi alaturat altor sunete pentru a fi pronuntat în silabe, apoi în cuvinte.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

luni, 14 noiembrie 2011

Framantari de limba

O colectie de framantari de limba, cum se numesc in logopedie, pentru exersarea fonemelor si a claritatii exprimarii. Eu le folosesc predominant in activitatea cu copiii, realizam planse pe marginea lor si transformam poezia intr-un prilej de invatare prin joaca.

Luna
Uite luna sus pe case
Suie scarile de raze
Si presara zahar tos
De lumina, dulce jos

Pisicuta
Pisicuta pis, pis, pis,
Te-am visat azinoapte -n vis
Te spalam, te pieptanam
Funda rosie iti puneam.
Insa tu te-ai suparat
Si pe maini m-ai zgariat.

Somnoroase pasarele
Somnoroase pasarele,
Pe la cuiburi se aduna
Se ascund in ramurele,
Noapte buna!

Luna
Luna blanda si sfioasa
Rasare de dupa o casa
E palida si frumoasa.
Spune povestea c-ar fi o craiasa
Tacuta sau misterioasa.

Pisoii
Miau, miau, miau,
Pe inserat
Pisoii au adormit.
Iar mamica lor pisica
La fereastra sta si coase
Hainute noi si frumoase.

Ariciul
Un arici cu tepii mici
Si un bot catifelat
Langa gard s-a tupilat
Necajit si suparat
Ca l-a plouat.
Mai arici cu tepii mici
Hai in casa la caldura
Unde nimeni nu te fura
Sus dupa cuptor sa stai
Sa nu capeti guturai.

Lucica
In gradina e Lucica
Zi de zi cu galetica
Cu grebla si lopatica
Ingrijeste floricica.

Pisicel
Vezi ce are pisicel
Are ceai de musetel
Si friptura de purcel
Invelita-n servetel

Rata

Rata raghita piscuparnita
cu cinci puisori negrisori, albisori toti cu rata raghita
piscuparnita

Capra

Capra calca-n piatra,
Piatra crapa-n patru;
Crape capul caprei-n patru,
Cum a crapat piatra-n patru.

Un mos cu un cos

Un mos cu un cos,
In cos – un cocos.
Mosul cu cosul,
Cosul cu cocosul.

Vulturul

Vulturul sta pe pisc
Cu un pix in plisc.

Fluturele

Fluturele sta pe floare
Floarea flutura in vant
Ca fluturele pe floare.

Tic Pitic

Ne trimite Tic Pitic
O scrisoare intr-un plic:
“Inghetata de fistic
Nu mai este nici un pic,
Fiindca printr-un siretlic
A mancat-o Cipilic.”

Ala Bala Portocala

Ala Bala Portocala
Iesi Gheorghita la portita,
Ca te-asteapta Talion.
Talion, fecior de domn,
Cu caruta Radului,
Cu caii-mparatului,
In marginea satului,
Dorobant, clant!

Chit Chirit

Chit Chirit pe doua ghete
Avea doua etichete
Pe cea stanga scrie GHEATA,
Pe cea dreapta DESCHEIATA.

Spun

Eu nu-ţi spun ceea ce-ţi spun,
Eu îţi spun numai să-mi spui
Ceea ce nu ţi-am spus eu.

Ou

Găinuşa nouă,
Ouă ouă nouă.

Prepelita

E pestriţă prepeliţa pestriţă,
Dar mai pestriţă decît
Prepeliţa pestriţă sunt puii
Prepeliţei pestriţe
Din neamul prepeliţelor pestriţe.

Tamplarul

In tamplaria unui tamplar s-a intamplat o intamplare. Alt tamplar, care din intamplare auzise de intamplarea intamplata tamplarului, s-a dus sa vada, ce i s-a intamplat tamplarului in tamplarie si din intamplare s-a lovit cu tampla de tampla tamplarului.

Stan

Stan sta-n castan ca stanca. (Stan sta-n castan. Stanca sta-n castan ca Stan.)

Titiridva tidva

Titiridva, tidva; nu-i greu a zice titiridva tidva, da-i greu a destitiridvi titiridvitura titiridvei tidvei…

Tot am zis..
Tot am zis si-am zis c-oi zice,
Dar de zis eu n-am mai zis.
Nici n-am zis, nici n-oi mai zice.

Marar
Rar morar fara marar, morarita si mai rar.

Oaia
Oaia aia e a ei, eu i-o iau.

Tei
Retevei de tei pe miriste de mei        sau
Ciritei de tei pe miriste de mei.

Barza
O barza breaza face zarva pe o varza.

Muste
Mustele musca muscata.

Sase
Sase sasi in sase saci.

a) A, a, a,
Multe vorbe incep cu a
Apa, ata, alun, ac
Albinita si abac.

b) Baba, baba oarba,
Unde-ti este roaba
Roaba ici-colea
Ia-te dupa ea.

c) Cling, cling, cling
Cling, cling, cling
Clinchetele se preling
Sus pe nori, jos pe vant
Si pe toate cate sunt,
Cling, cling, cling
Cling, cling, cling
Se-ntetesc si se unesc
Intr-un cant sarbatoresc.

d) Dan, Ducu si cu Dinu
Dau de doua ori pe zi
Dura, dura prin gradina
Doua mingi portocalii.

e) Capra cara cosuri grele
Cu verdeturi stranse-n ele
Dar le duce cu rabdare
Sa dea iezilor mancare.

f) Fas, fas, fas,
Ce fosneste prin frunzis
Si se-ascunde pe furis?

g) Gaste, gaste,
Ga, ga, ga,
Vreti la balta?
Da, da, da.

h) Hora mare, hora mare,
Hai sa o jucam,
Haideti toti cu veselie,
Haideti sa cantam.

i) Ceata lui pitigoi
Trece mandra prin zavoi
Toti sunt luptatori de soi
Dai intr-unul tipa doi.

j) Langa apa Jijiei
Ne-am jucat mereu toti trei
Jana, Jucu si cu mine
Ne-am jucat atat de bine!
Jijia tot vajaia:
J! J! J! Jijia.

l) La, la, la, la, la, la,
Canta fetele asa
La, la, la, la, la, la,
Si flacaii tot asa,
La, la, la.

m) Mama, mama mare
Mereu, mereu are,
Mere, pere bune,
Mure si alune.

n) Nenea Nica si cu Nicu
N-au vazut nici un pitic,
Numai nenea Nicolae
A vazut pe unul mic.

o) O, e gura mea cand strig
O, e roata, e covrig,
O, e chipul oului
Si e gras de felul lui.

p) Pic, pic, pic,
Ploaia canta-n geam peltic
Astazi ploua... nu-i nimic.

r) Rica nu stia sa zica
Rau, ratusca, ramurica
Dar de cand baiatu-nvata
Poezia despre rata,
Rica stie cum sa zica
Rau, ratusca ramurica.

s) S: ne este foarte drag
S e-n soare si in steag
Strugure, sanie, sapa,
Toate vor cu “S” sa-nceapa.

s) Mos, mos, cocolos
Vino iute da-mi un cos
Sa pun in el un cocos,
Mos, mos, cocolos.

t) Tata taie lemnul tare
Trunchiul este biruit
Toata curtea s-a albit
De atatea aschioare.

t)Tarca topaie
Top, Top
Tinand capul teapan sus.

u) U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Trenu-i pregatit in gara
Ca sa plece azi prin tara
El e gata de plecare
Si fluiera tot mai tare
U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Peste cateva minute
Trenul trece iute, iute
U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Cand in gara a sosit
Rotile si le-a oprit
U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Jocul nostru s-a sfarsit
Fiecare-i multumit.

v) V: e veverita care
Vara vine la plimbare
Verde, verde codrisorul
N-o vaneaza vanatorul.

z) Zum, zum, zum,
Zum, zum, zum,
Zumzet vesel de albine
Zumzaie pe camp
Zum, zum, zum,
Zum, zum, zum.

Psiholog Giorgiana Corina Cristea
http://www.psihologos.ro/

miercuri, 2 noiembrie 2011

"Eul, foamea si agresivitatea" - Perls vorbeste despre balbaiala

"O carte esentiala (si extrem de actuala!) pentru cei interesati de terapia Gestalt, "Eul, foamea si agresivitatea" este primul volum in care Frederick S. Perls contureaza principiile de baza ale terapiei Gestalt si introduce notiuni precum "pulsiunea de foame", "agresiunea orala" si "rezistenta orala"."

Mai mult aici, cu mentiunea ca este un capitol interesant despre balbaiala.




Giorgiana Corina Cristea
http://www.psihologos.ro/

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Despre injonctiuni

Din punctul de vedere al analizei tranzactionale, injonctiunile sunt mesaje negative transmise de figurile parentale, in prima copilarie.
Ele sunt interdictii formulate involuntar iar caracterul lor implicit le face cu atat mai eficace. La origine sunt transmise prin mesaje nonverbale. De exemplu un copil care nu este luat in brate de mama sa constant si se simte respins, sau care este tinut la distanta pentru a nu sifona sau murdari imbracamintea interpreteaza acest mesaj crescand cu sentimentul ca nu este dorit.

Aceste mesaje, in termeni AT (analiza tranzactionala) sunt:

Nu exista
Aceasta injonctiune este purtata de persoana careia, in copilarie, i s-a spus ca este nascuta dintr-un accident, ca nu a fost dorita sau, eventual i s-a spus in mod repetat: “Te omor daca…” si “Era mai bine daca nu te nasteai…”

Nu fi tu insuti
Cel mai adesea, aceasta injonctiune este transmisa de parintii care au o fata, desi doreau un baiat sau invers. Mesajul lor verbal va fi de genul: “Nu trebuia sa ai sexul tau”. Forma generica a mesajului va fi de genul: “Nu fi tu insuti, fii un alt copil”. Baietelul va purta hainute roz, atunci cand parintii au dorit o fetita. Prenumele va fi si el ambiguu, pentru a masca sexul nedorit. Pentru a face placere parintilor, copilul va avea si el un comportament strain de sexul sau.

Nu fi copil
Este o alta injonctiune transmisa de parintii care se simt amenintati de prezenta unui copil. In special cand parintii insisi sunt prea seriosi si severi, manifestand desconsiderare pentru trairile copilului si valorizare pentru actiunea concreta si relatiile reci, economicoase, aceasta injonctiune este puternica. Ei nu se vor “juca”, nu vor visa, nu se vor amuza si nu se vor ocupa de “fleacuri copilaresti”. 

Nu creste
Mezinul este cel care poarta aceasta injonctiune, de cele mai multe ori. Este atat de dulce si vesel, incat parintii nu se pot impaca cu gandul ca nu vor mai avea un micut in casa. Toata atentia si dragostea lor este orientata spre cel mic. Cel mari nu li se acorda atentie. Concluzia pe care o trage mezinul este aceea ca ar fi bine sa ramana copil. Uneori, “Nu creste” vrea sa spuna “Nu ma parasi”. Femeia care-si neglijeaza sotul si copiii pentru a se ocupa de parintii sai, in varsta actioneaza in spiritul acestei injonctiuni.
O varianta frecventa a lui “Nu creste” este mesajul ascuns “Nu fi sexy” poate fi transmis de tata catre fete si de mama catre baieti. Cand copii cresc, parintilor le este teama de propriile reactii sexuale si emit mesaje nonverbale de distantare si ca o injonctiune spre a nu creste si a deveni maturi d.p.d.v. sexual.

Nu reusi
Parintii si figurile parentale, ele insele aflate in starea de copil, pot fi geloase pe reusita fiilor si fiicelor. Ne putem gandi la un parinte provenit dintr-o familie saraca care a muncit din greu la varsta de 18 ani si desi si-a dorit mult nu a reusit sa ajunga niciodata la universitate. Astazi datorita muncii lui indarjite, copiii sai au o situatie financiara buna. El plateste ca fiica sa sa ajunga intr-o universitate buna. Aparent el se bucura de reusita fiicei sale, dar inconstient el este gelos pe faptul ca ea are posibilitatile care lui i-au lipsit. Prin mesaje nonverbale, el va transmite ceva de genul “nu reusi”. Prin mesaje verbale, vizibile, el o va pune sa munceasca dur si sa-si faca treaba bine.
Studenta care va lua o decizie scenariala de acest tip, va munci cu indarjire, dar cand va ajunge la examen, ea se va sabota intr-o maniera oarecare. Va fi panicata si va parasi sala sau va uita tocmai cursul cel mai important.  
      
Nu actiona
Mesajele parentale negative induc o injonctiune de genul: “Nu face nimic pentru ca vei gresi sau va fi periculos pentru tine”. O persoana adulta care ezita mereu intre a face ceva sau altceva, cu sentimentul ca nu va iesi nimic bun, este marcata de o injonctiune de tipul “Nu actiona”. In special, mamele ingrozite de faptul ca s-ar putea intampla ceva rau copiilor lor daca le pun la treaba, sunt cele care induc aceasta injonctiune.

Nu fi important
Oamenii marcati de acest mesaj sunt cuprinsi de panica ori de cate ori li se cere sa-si asume un rol de lider. Ei refuza popularitatea si manifestarile in public. O astfel de persoana poate reusi de minune intr-un post subaltern sau poate fi in umbra o eminenta cenusie. Ori de cate ori ar putea accede mai sus, ea se va sabota. O varianta a acestei injonctiuni are o formulare de genul “Nu cere ceea ce tu ai nevoie”. Cel mai adesea, injonctiunea “Nu fi important” este generata de comportamentele si mesajele parentale care pot fi traduse intr-o formulare de genul: “Eu te cresc si iti aduc ce trebuie pentru ca esti copilul meu, dar sa-ti iasa din cap ca tu ai fi cel mai important in casa asta”.

Nu apartine
Unui copil caruia i se spune in mod repetat ca este diferit de ceilalti, fie inzestrat, fie dificil, fie timid, etc i se poate induce injonctiunea de neapartenenta la grup. Marcat de aceasta injonctiune, mai tarziu cand va fi adult, el se va regasi “strain”, marginalizat, solitar, nesociabil. Ii va fi dificil sa se integreze in familie, in cercul de colegi, la slujba, in societate. 

Nu fi apropiat
Este injonctiunea care induce o interdictie de proximitate fizica sau afectiva. Acest mesaj parental, poate fi transmis din generatie in generatie, in familiile in care lipseste afectiunea si nimeni nu vorbeste despre ceea ce simte. Copilul poate decodifica acest mesaj din atitudinea unui parinte care-l tine mereu la distanta. El intinde bratele fara sa obtina o reactie pozitiva si in final, decide ca nevoia sa de apropiere nu are valoare.

Nu simti
Injonctiunea poate fi indusa de un parinte care el insusi isi reprima sistematic emotiile si sentimentele. Exista familii in care se instituie un fel de embargo asupra manifestarii sentimentelor. Cel mai adesea, anumite sentimente sunt interzise, iar altele permise. Unii parinti transmit o versiune de forma “Nu simti ca tine, ci simte ca mine”. Mama poate spune copilului ”Mi-e foame, ce vrei sa mananci?” sau “Mi-e frig, pune-ti puloverul”.

Nu gandi
Injonctiunea poate fi indusa de parintii care denigreaza sistematic maniera de a gandi a copiilor. Atunci cand este pus in fata unei dificultati, un adult supus acestei injonctiuni intra in panica, se agita inutil sau se simte rau, in loc sa gandeasca o solutie concreta. Injonctiunea “Nu gandi” poate fi si specifica: “Nu te gandi la bani, la bucatarie, la scoala…”.

Nu fi sanatos
Parintii pot fi adesea niste persoane foarte ocupate. Isi iubesc copilul, dar nu le ramane mult timp si energie pentru a-i acorda atentia necesara. In schimb, atunci cand copilul se imbolnaveste, mama isi ia concediu si sta cu el toata ziua. Il rasfata si-i spune o multime de povesti. Copilul decodifica acest mesaj printr-o formulare de genul: “Pentru a obtine atentia de care am nevoie, trebuie sa fiu bolnav”. Parintii induc aceasta injonctiune fara sa vrea si fara sa-si dea seama. Daca copilul preia acest mesaj in scenariul sau de viata atunci el va avea dificultati  la slujba sau in relatiile sale umane. Injonctiunea poate fi transmisa si prin atribuire, atunci cand parintii spun mereu si tuturor ca baietelul este slabut si prea sensibil la boala.


Preluat de aici, unde gasiti cateva informatii despre mai multe concepte AT.

Giorgiana Cristea
Psiholog

marți, 11 octombrie 2011

Fascinanta Francoise Dolto si abordarea psihoterapiei copilului

Idei si concepte - Francoise Dolto  - un link de pe un forum unde sunt prezentate cateva idei de baza ale autoarei, cu un scurt fragment despre copiii psihotici si autisti.

In munca autoarei am gasit multe idei practice si recomand parintilor pentru o prima lectura, aceasta carte.

Iar detaliat, daca va intereseaza psihanaliza, o expunere aici.

Pentru zilele ploioase de octombrie, cateva lecturi pline de semnificatii :).

luni, 3 octombrie 2011

Riscurile recompenselor

Riscurile recompenselor - un articol foarte interesant aici, despre recompense, pedepse si valori, scris de Alfie Kohn.

 "Concluzie
Pe scurt, valorile trebuie să crească de la interior spre exterior. Încercările de a scurtcircuita procesul legănând recompense în fața copiilor sunt în cel mai bun caz ineficiente și, în cel mai rău caz, contraproductive. Copiii au șanse să devină ”învățăcei” entuziaști și hotărâți să învețe toată viața dacă au la dispoziție un curriculum interesant, o comunitate sigură și empatică în care să descopere și să creeze și un grad mare de alegere cu privire la ce (cum și de ce) învață. Recompensele, la fel ca pedepsele – sunt inutile când există toate acestea și sunt, până la urmă, distructive în orice caz."

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Comunicarea - a trimite un mesaj incarcat cu sens

Schema comunicarii: de la Emitator la Receptor si Conexiunea Inversa.

Un lucru aparent banal, pe care copiii il afla la scoala undeva in primele clase.

O schema de pus intr-un sertar, arhivata, ca multe altele.

Oprindu-ne asupra ei, putem afla informatii utile.

In primul rand, Emitatorul (E) si Receptorul (R) nu sunt roboti - robotii ar comunica prin intermediul unui soft. In cazul oamenilor, lucrurile stau ceva mai complicat.

Cand comunicam suntem intr-o legatura cu celalalt. De calitatea acesteia depinde calitatea comunicarii.

Ce anume face diferenta atunci cand avem o sedinta de psihoterapie?

Mergem la psiholog, discutam 50 de minute si la final avem o imagine formata care e cu mult mai mult decat partile pe care le-am discutat.

Ca sa fiu concreta, sa dau un exemplu: (ipotetic desigur): in primele 10 minute clientul povesteste o situatie de viata, concreta. Se intampla ceva in viata lui,  presant. Terapeutul asculta, din cand in cand directioneaza conversatia, reformuleaza, pune intrebari. La un moment dat, situatia actuala se leaga de o amintire si firul discutiei se duce undeva in trecut, la varsta de samd. In legatura cu aceasta amintire apare un vis, sau poate sa apara o alta tema care la suprafata nu are legatura cu precedenta, pentru ca in final, dupa 50 de minute clientul spune: "aha, am inteles! Uite cum se leaga toate!" (nu fiecare sedinta se desfasoara asa, limita de timp fiind totusi una importanta, anumite subiecte fiind abordate fractionat, in mai multe sedinte, la anumite intervale de timp, in functie de importanta lor pentru client).

Comunicarea in cabinetul de psihoterapie devine astfel clarificatoare.

Cum putem exersa aceasta abilitate in viata de zi cu zi (pentru ca nu traim intr-un cabinet de psihoterapie si abilitatile dobandite acolo au nevoie de testarea realitatii) ?

Exemplu de dificultate in comunicare:

E - luam masa impreuna la pranz?
R - (nimic)
E (un pic iritat dar dispus sa continue) - te-am intrebat daca luam masa
R - nu am auzit, mda
E - (acum enervat) Tu nu ma asculti niciodata, nu-ti pasa!
R - Iar incepi? Daca n-ai izbucni tu ne-am intelege! De ce sa iau masa cu tine?

Iar tranzactiile continua la nesfarsit, in acest stil de comunicare, cat timp fiecare isi confirma parerea despre viata. E (o ea sa spunem) ca "barbatii sunt insensibili", "nu sunt respectata, ascultata, e mai bine sa fie singura" samd. R (e un el) - "femeile vor mereu ceva de la tine" samd.

Pentru relatii sanatoase avem nevoie de o comunicare sanatoasa.

E - astazi imi doresc sa iau masa cu tine  (si il priveste in ochi).
R - o sa te sun la pranz si in functie de program stabilim, mi-ar placea sa iau masa cu tine.

O mare parte din ceea ce comunicam este despre noi - vorbim des despre proiectii si ne propunem sa le inlaturam. Este posibil? Avem un beneficiu din a vorbi ca niste roboti? (nici o legatura cu roboteii faimosi...!)

Ce vedem in celalalt inainte de toate se afla in noi. "El este minunat pentru ca eu ma simt minunat acum samd".De aceea, cand exprimam un mesaj punem in el felul in care ne percepem.

Cat de sinceri suntem, cat disimulam si cat impartasim? Cam tot atat primim inapoi si de aceiasi calitate.

Cand vorbim despre noi, cuvintele sunt importante si arata cu cata importanta ne investim propria persoana.

Giorgiana Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

joi, 22 septembrie 2011

Cand 1+1= o relatie

Eric Berne spune ca prima tranzactie dintre doi oameni poarta in ea germenele relatiei viitoare. Cum decurg primele minute va decurge relatia pe viitor.

Am acum in minte cuvintele unei prietene care spunea ca din ceva inceput bine poti sa mai repari atunci cand relatia scartaie insa din ceva inceput cu stangul, nu mai ai ce repara. Atunci survine ruptura.

Survine ruptura, trece perioada in care ne plangem pierderea si o luam de la capat, sperand ca poate data viitoare va fi altfel.

Cu toate acestea, se intampla deseori sa repetam aceleasi greseli, sa facem aceiasi pasi in noile noastre relatii, ca si cum nu putem invata din trecut, repetand la nesfarsit un tipar eronat.

Tiparul nostru poate spune: ca sa primesti afectiune renunta la autenticitatea ta si comporta-te ca o alta persoana.

Nu ai voie sa te simti bine intr-o relatie, cauta un partener care nu are permisiunea sa faca o femeie fericita.

Cauta un partener care te va dezamagi.

Cauta un partener care cu scopul aparent de a-ti face bine te raneste si mai tare.

"Drumul spre iad este pavat cu bune intentii" isi capata acum un nou inteles - ruptura in cuplu survine in urma "stradaniilor din greu" de a face lucrurile sa mearga.

"Incearca din greu ca sa faci lucrurile sa mearga" se traduce aici: refuza-ti dreptul de a fi apropiat, anticipeaza presupusele dorinte ale celuilalt si vino in intampinarea lor chiar daca acest lucru inseamna sa-ti sacrifici propriile nevoi si dorinte, minte-te frumos.

Suferinta ramasa in relatia anterioara, lucrurile nespuse si conflictele mocnite tind sa ne urmareasca in relatiile noastre viitoare.

Ce ar fi de facut? (pentru ca in ultimul timp am observat ca tendinta generala este ca un articol de psihologie ar trebui sa se straduiasca din greu sa dea raspunsuri pe tava).

Cele 10 porunci ale unei relatii de cuplu ar fi:

 - fii tu insuti inainte, in timpul si dupa;
 - spune lucrurilor pe nume, adica fii asertiv;
 - nu face rau in numele binelui celuilalt;
 - nu gandi in locul celuilalt;
 - primeste si da in schimb cam tot atat si putin mai mult;
 - asculta-l pe celalalt;
 - nu pretinde celuilalt sa se schimbe, nu controla si nu te lasa controlat;
 - investeste timp in relatie;
 - lasa spatiu celuilalt de a fi cu el insusi si cu ceilalti;
 si nu in ultimul rand...


 - Mananca, Roaga-te si Iubeste!

luni, 19 septembrie 2011

Relatiile de iubire: ce legaturi subtile ne unesc?


Adolescenta e varsta primelor iubiri – lucrurile se precipita, emotiile se resimt impetuos . Schimbarile fizice le urmeaza celor emotionale si invers.

Adolescentul pare a fi intr-o cursa contra cronometru avand ca scop final aflarea identitatii personale.

In ce fel ma reprezinta ceea ce iubesc?  - intrebarea cruciala a adolescentei. Sentimentele vin si trec, partenerii sunt iubiti cu intensitate si la fel de repede atentia poate fi indreptata asupra altuia.

Varsta relatiilor stabile apare undeva dupa perioada furtunoasa a primelor iubiri.

Ce face un tanar, si apoi o persoana matura sa aleaga un partener si sa mentina o relatie cu acesta? Este chimia de inceput, pasiunea din prima parte a relatiei? Increderea, respectul, modul in care unul vine in intampinarea nevoilor celuilalt?

Ce face o relatie sa esueze sau sa devina terna la un moment dat? La ce se refera uzura intr-o relatie si care este secretul relatiilor de durata, in care partenerii inca isi zambesc dimineata cand se trezesc si se saruta seara de revedere?

Iubim persoane asemanatoare cu noi sau extremele se atrag?

Pana unde compatibilitatea (de gusturi, interese) ne mentine impreuna?

Care este liantul intr-o relatie, pe termen lung?

Ce legaturi subtile ne unesc?

Am auzit des: “am ales cu mintea de atunci, acum vreau altceva “– criza varstei de mijloc si nu numai.

Sunt acele relatii pentru care nu mai exista motivatia de a sta impreuna in afara rutinei zilnice si a obisnuintei.

Poate obisnuinta, ea singura, sa mentina o relatie? Pana cand si pana unde?

Nevoile noastre de contact, de apropiere fizica sunt la baza piramidei trebuintelor, dupa necesitatea de a ne hrani, pentru a supravietui.

Bebelusii care nu au parte de atingeri, de imbratisari, care nu au o mama sau o persoana capabila sa suplineasca aceste nevoi pot sa nu supravietuiasca.

In ce masura aceste nevoi mai exista in viata adultului si care este modalitatea prin care ele sunt satisfacute?

Relatia de cuplu poate fi vazuta ca un parteneriat reciproc ? Suntem impreuna, ne cladim o viata impreuna, ne intemeiem o familie si crestem copii samd.

Poate fi vazuta aceasta relatie in afara confortului fizic pe care ni-l aduce apropierea celuilalt?

Daca ne stim de x ani, nu mai avem nevoie de imbratisari?

Din perspectiva analizei tranzactionale, modalitatea de petrecere a timpului cea mai “ofertanta” din punctul de vedere al stroke-urilor (modalitatile prin care ne oferim recunoastere) este intimitatea.

Astfel, intimitatea se refera la comunicare, la interactiune veritabila si nu in ultimul rand la apropiere fizica.

Putem sa avem parteneri care ne respecta, cu care colaboram de minune in planurile zilnice, cu care discutam mai detaliat decat cu cel mai bun prieten si totusi putem simti ca ne lipseste ceva.

Putem de asemenea si sa negam ca ne-ar lipsi ceva si putem privi relatia noastra ca pe un fel de “tovarasie” zilnica.

Mai devreme sau mai tarziu ajungem fata in fata cu realitatea: chiar si la maturitate, simtim nevoia sa fim imbratisati, mangaiati, dezmierdati, cum altfel decat?...

….cu multa dragoste!

Pentru a obtine mai multe informatii despre modalitatile de structurare a timpului din analiza tranzactionala, click aici.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

marți, 13 septembrie 2011

Despre psihoterapie

Ce e psihoterapia si de ce as apela eu la un astfel de serviciu? - iata o intrebare pe care si-o pun multi oameni atunci cand deschid un site de psihologie.

Nu ma pot descurca singur? N-am familie, prieteni? 

Thomas Szasz în "Cuvinte pentru cel înţelept" spune despre psihoterapie ca "nu este ceva ce are terapeutul, cum ar fi un medicament, pe care sa il dea clientului; psihoterapia este ceva ce face terapeutul: se implica intr-un anumit tip de conversatie cu cel interesat." 

Si totusi, de ce psihoterapie? Nu pot vorbi cu prietenii, nu-mi pot da ei sfaturi? De ce o astfel de discutie, psihoterapeutica, ar fi diferita de o conversatie intre doi colegi de birou?

Pentru ca in anumite momente avem nevoie de cineva suficient de obiectiv pe de o parte, iar pe de alta parte care sa empatizeze cu problema noastra, sa ne fie alaturi, sa stie sa asculte (pentru ca ascultarea este o arta). O persoana care stapaneste anumite tehnici (tehnici de relaxare, interpretarea viselor, analiza scriptului, redecizia din analiza tranzactionala) si are intuitia de a alege ce tehnica i se potriveste clientului intr-un moment dat.

Intalnirea cu un psihoterapeut este confidentiala. Asa se creeaza o relatie bazata pe incredere si respect reciproc, unde clientul aduce in timp problematica pe care doreste sa o inteleaga, rezolve, schimbe.

Cine alege sa vina la psihoterapie este dupa parerea mea  o persoana puternica, pentru ca implica o anumita tarie sa recunosti ca ai nevoie de ajutor si ca un altul te poate ajuta.

Cand apelam la psiholog ? Ce face un psiholog?




In cazul adultilor si adolescentilor, putem apela la psiholog cand trecem prin anumite situatii, ca de exemplu:

 - anxietate;
 - depresie;
- atacuri de panica;
- fobii;
- divort, doliu;
- abuz de substante (alcool, tutun, droguri etc);
- dificultati in relationarea cu ceilalti;
- dificultati de comunicare;
- stima de sine scazuta;
- retragere, inchidere in sine;
- tulburari ale somnului;
- tulburari alimentare;
- traume etc.  

Tehnicile terapeutice folosite in psihoterapia individuala depind mult de formarea psihologului.

Ca psihoterapeut cu formare in Analiza Tranzactionala (detalii aici: http://www.arat.ro/terapie/ )  , voi descrie aceasta abordare in cateva cuvinte.
Analiza Tranzactionala descrie modul de structurare psihologica a individului si felul in care acesta isi exprima personalitatea in termeni de comportamente, folosind modelul starilor eu-lui (Parinte-Adult-Copil). In terminologia folosita intalnim termenii: tranzactii, contractare, terapia redeciziei, reparentare, pozitii de viata, scenariul de viata, jocurile psihologice, sistemul racket samd.

Interventia psihoterapeutica ce foloseste analiza tranzactionala acopera o paleta larga de simptome - de la probleme cotidiene pana la manifestari clinice grave (depresie, lipsa cronica de pofta de viata etc.). Intelegerea naturii problemelor este, prin prisma analizei tranzactionale, doar un pas catre rezolvarea acestora: schimbarea felului de a privi lumea, de a relationa si de a ne pozitiona fata de semeni si actiunea de punere in practica a deciziei de schimbare.
 
In analiza tranzactionala interventia are la baza metoda contractuala: atat clientul cat si terapeutul isi asuma responsabilitatea comuna pentru realizarea schimbarii pe care o doreste clientul. Termenul de contract se refera la faptul ca fiecare (clientul si terapeutul) se afla pe pozitii de egalitate si amandoi participa la procesul de schimbare, responsabilitatile si sarcinile fiind diferite.

Scopul principal este Autonomia si ea se refera la capacitatea de a rezolva probleme folosind la maxim resursele de adult ale persoanei.
 
Giorgiana Corina Cristea
Psiholoterapeut:
http://www.psihologos.ro/                                                                                                                                                      

vineri, 9 septembrie 2011

Super-eroul din noi – ipostaze ale schimbarii

Cand vine vorba despre super-eroi, perfectionistul este primul pe lista. De fapt lista lui e ocupata cu posibile ipostaze de super-eroi vizate.
Lista de “a face” este atat de plina incat fiecare zi incepe cu o amanare.
Suna familiar?
Standardele prin care se va atinge lista cu n  pagini? Inca si mai multe! Exista un intreg manual de atingere a perfectiuni, cu planul A,B,C, D...etc.

Cand viata de zi cu zi bate filmul, si super-eroul afla ca nu e decat un om obisnuit, ce credeti ca se intampla? Urmeaza pedeapsa – pentru ca nu a fost suficient de...ca sa, daca ar fi facut, ar fi fost.

Reprosuri, ganduri negre, depresie si iarasi de la capat.

Din cand in cand, mai ales atunci cand standardele se ajusteaza, super-eroul nostru este invingator: a trecut pe rosu, dar a ajuns la timp la serviciu, a facut o multime de sarcini pana la ora 12, a telefonat iubitei si eventual i-a trimis un buchet de flori (evident comandate online), a facut un slalom printre “treburi de facut” mai mult sau mai putin importante si la final de zi este multumit.

Cu ce pret insa – care este combustibilul care alimenteaza super-eroul din noi?

Poate fi dorinta de a atinge standardele fixate, candva, in familie:
"De ce x a luat o nota mai buna decat tine?"
"Tu nu esti la fel de...ca y! "
"Se putea si mai bine! "
"Ai fi putut sa!"

In spatele dorintei de a face totul perfect poate sta de fapt teama: de esec, de cea mai mica greseala, de a pierde controlul, de incompetenta samd.
Iar super-eroul nostru, desi a depasit de mult varsta la care notele erau date de profesori, devine propriul lui profesor pentru care nu este suficient de...si pentru care se poate si mai bine.

Odata identificat, super-eroul din tine probabil ca se va camufla cat mai bine. Perfect.

Isi va cizela modalitatile prin care iti afecteaza viata.

Sau daca i-ai pus gand rau, te va slabi o perioada.

Sau te va pacali ca se poate schimba, intr-un mod, cum altfel decat: perfect!

Clientul perfect, care are o lista cu o suta de lucruri de schimbat la el. Care de fapt nu se schimba, asteptand momentul ideal pentru un asa eveniment.

Care se schimba in momentul in care copilul din el afla ca a trecut de mult vremea in care standardele erau fixate de altii.

Care se bucura de a-si da voie sa lancezeasca nu din cauza ca are o lista mult prea mare de lucruri de facut, ci din cauza ca pe lista, momentan, nu mai e nimic (nu mai e nici macar o lista).

Curand, o persoana matura va spune la revedere super-eroului.

Super-eroii isi au locul lor, la cinema.

Scopul acestui articol este de a pune in lumina felul in care driverul “fii perfect” ne poate afecta viata. Pentru mai multe detalii privind conceptele analizei tranzactionale si drivere, click aici.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

marți, 6 septembrie 2011

Ce ne impiedica sa fim multumiti de propria persoana? Tiparele contraproductive

Ca majoritatea oamenilor, ajungem sa consideram ca fiind de la sine inteles sa nu fim pe deplin realizati. De cate ori nu am auzit: “Daca ai noroc la bani nu ai in dragoste…ori viata de familie ori cariera samd” ? In loc sa identificam ceea ce ne face sa nu avem parte de succes, de implinire, de impacare cu propria persoana, acceptam “inevitabilul”.

Daca te regasesti in urmatoarele fraze…:
“Muncesc mult si eficient, insa seful nu ma promoveaza.”
“Dau sfaturi tuturor si par sa functioneze insa viata mea e un haos.”
“Eu sunt darnic cu toti si nu primesc nimic in schimb.”
“Sunt dezamagit de felul in care imi traiesc viata.”
…inseamna ca viata ta urmeaza anumite tipare contraproductive.

Chiar daca aceste tipare isi au originea in inconstient si nu ne sunt usor accesibile, putem vedea efectele lor in viata noastra actuala.

Puneti intrebarea: “Ce anume nu merge bine in viata mea de acum?”

 Ar putea fi vorba despre cariera, familie, relatiile de dragoste, prietenii, partea materiala, sanatate.

Sa luam un exemplu: poate pe un anumit plan esti multumit – ai o cariera de success – iar pe alt plan lucrurile nu par sa functioneze – ma cert mereu cu partenerul/partenera.

Facand o astfel de analiza a vietii tale, afli domeniul in care apar tiparele contraproductive.

Revenind la relatia cu partenerul/partenera – urmatorul pas este sa cauti detalii esentiale in acest domeniu al vietii tale, pentru a identifica acel tipar care te impiedica sa fii fericit in relatii.

Ai putea fi tipul care refuza sa se angajeze intr-o relatie de durata, relatiile destramandu-se atunci cand se ajunge la discutii despre un apartament comun, o eventuala casatorie, samd.

Sau poate dai tot timpul si nu primesti inapoi (salvatorul); ai nevoie mai mare de celalalt decat are el de tine (dependentul), esti tot timpul gelos si pornesti discutii din orice (victima/persecutorul), samd. Acestea sunt doar cateva dintre rolurile contraproductive pe care ni le asumam in relatii.

In momentul in care cauti tiparul care te trage inapoi, ai ocazia sa afli partea ta de contributie.

Se intampla frecvent ca oamenii sa dea vina pe altii: “din cauza lui sunt geloasa”, “o insel pentru ca…”, “el ma face sa tip”, “nu ma intelege” samd.
Este oare posibil ca tu sa alegi langa tine oameni  care sa plece atunci cand ai mai multa nevoie, care sa nu asculte ce spui, pentru care sa nu ai prioritate? Aici sa fie sursa tiparului tau?

Prima faza, a identificarii tiparului, poate dura cateva minute, cateva ore, zile, saptamani, luni.

Cand vei afla toate detaliile tiparului tau, vei intelege in cate feluri negative iti afecteaza  viata.

Munca de “spargere” a tiparului incepe prin identificarea si descrierea acestuia.
De-abia apoi poti actiona asupra lui si incetul cu incetul, vei ajunge sa il controlezi , in acelasi mod in care, pana acum, el te-a controlat pe tine.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

luni, 5 septembrie 2011

Recomandare articol Bill Cornell

Cu intentia de a scrie ceva despre analiza tranzactionala, despre intrarea in terapie si diferentierea intre terapia de scurta durata si cea psihodinamica, de durata, gasesc acest articol. Simplu: Bill Cornell.

duminică, 4 septembrie 2011

Alalia

Alalia se refera la lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a vorbirii;tulburare de limbaj cu substrat neurologic dar fara simptome neurologice aparente. 

Persoanele afectate de alalie nu au afectata dezvoltarea intelectuala (ea va fi afectata daca tulburarea nu este tratata prin instituirea terapiei logopedice).

Alalia se datoreaza unor disfunctii ale zonelor corticale ale vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta.

In terapia logopedica este posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.

Instituirea terapiei logopedice se impune atunci cand tulburarea este depistata, de preferat in primii 3-4 ani de viata, deoarece se considera ca invatarea limbajului verbal dureaza aproximativ 3 ani in cazul alaliei.

In literatura de specialitate exista programe specifice pentru aceasta tulburare, care constau in invatarea limbajului verbal, incepand cu exercitiile de mio-gimnastica (mai ales in cazul alaliei motorii care presupune o anumita afectare la nivelul aparatului fono-articulator), continuand cu invatarea separata a sunetelor, apoi cu introducerea acestora in silabe, cuvinte simple samd.

In cazul alaliei terapia logopedica este de durata, prognosticul bun depinzand de absenta altor tulburari asociate si de tipul si durata interventiei logopedice.

De asemenea, foarte important este ca parintii sa respecte programul sedintelor impus de logoped si sa nu faca pauze foarte mari intre acestea.
Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

Anchiloglosia - sau frenul limbii scurt

Limba fixata (anchiloglosia) este o malformatie congenitala in care tesutul care ataseaza limba de planseul cavitatii bucale (frenul lingual) este anormal de scurt. Miscarile limbii pot fi limitate, in functie de gradul atasarii (sudarii).
Cel mai adesea copiii cu limba fixată nu prezintă asociate alte malformaţii.







Exercitii logopedice recomandate :
- limba peste buza de sus, apoi peste cea de jos;
- ne stergem cu limba pe dintii de sus;
- impingem cu putere in dintii de sus cu limba;
- cu limba umfla un obraz, apoi pe celalalt: tic-tac, limba face ca acele ceasului.


Pentru respiratie :
- facem baloane de sapun;
- suflam in orice ( fulgi, bucatele de hartie, lumanare)
- suflam nasul acoperind o nara


Exercitiile se fac zilnic in joaca.

http://www.psihologos.ro/
Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

Semne de alarma in dezvoltarea copilului in primul an de viata

Lucrez de mai mult timp cu copii cu diferite tulburari de dezvoltare, gasind solutii pentru a-i ajuta sa depaseasca barierele de comunicare si pentru a stabili o legatura cu lumea din jur.

Uneori interventia se instituie  tardiv, copiii fiind lasati fara o terapie adecvata pana la o varsta mai mare decat varsta optima pentru inceperea recuperarii.

Cu toate acestea, copiii m-au invatat ca nu e niciodata prea devreme sa incepi activitatea de recuperare, si cel mai important, ca nu e niciodata prea tarziu.

Ideal ar fi sa ne dam seama din primele luni de viata atunci cand ceva e in neregula cu bebelusul.

Atunci cand nu s-a facut un screening in maternitate, cand pediatrul nu a tras un semnal de alarma,  e bine ca parintii sa fie atenti la modul in care bebelusul se dezvolta si sa semnaleze eventualele  probleme specialistilor.

Pentru un copilas nascut la termen, e un semn de intrebare atunci cand nu-si sustine greutatea capului dupa 4 luni. De asemenea, ar trebui sa fie consultat un specialist atunci cand bebelusul de 8-9 luni are probleme sa mentina pozitia in sezut si daca la 18 luni inca nu merge singur.  Mentionez ca la bebelusii prematuri raportarea se face la varsta corectata.

De asemenea, e ingrijorator daca un bebelus dupa primul trimestru de viata nu cauta contactul vizual, nu e atras de jucarii sau diverse obiecte viu colorate, nu raspunde unei figuri umane prin zambet, grimase, etc. Este bine sa stim  daca bebelusul raspunde la zgomote puternice, sunete melodioase, vocea mamei.

Dupa varsta de 6 luni  bebelusii raspund de regula atunci cand sunt strigati pe nume, se intorc  in directia de unde sunt strigati (asta daca nu sunt preocupati cu ceva mult mai interesat), recunosc figura mamei sau a persoanei care se ocupa constant de ingrijirea lor si se bucura la vederea ei.

Un alt aspect este legat de pozitia membrelor (faptul ca sugarul nu e capabil dupa varsta de patru luni sa tina o jucarie in mana ar putea indica o problema de natura motrica; pozitia anormala a talpilor, modul in care se sprijina pe sol). Atunci cand sta in sezut este relativ normala o anumita curbura a coloanei vertebrale - mai degraba ar trebui sa ne atraga atentia deformari sub forma de C sau S ale coloanei, destul de putin vizibile insa la aceasta varsta frageda. O hipotonie accentuata (copilul prezinta o "elasticitate"  mare  a membrelor, ele pot fi flectate cu usurinta) iarasi trebuie semnalata medicului.

Salivatia excesiva (dar nu in perioada de eruptie dentara), o pozitie "anormala" a limbii si buzelor pot fi semne ale anumitor boli, insa totul trebuie investigat cu atentie.

In final numai specialistul poate spune daca e ceva in neregula; parintii sunt datori sa-i aduca la cunostinta temerile lor, atunci cand acestea exista.

In primul an de viata este indicat sa mearga la un consult de neuropsihiatrie infantila copiii nascuti prematur, copiii cu scor Apgar  mic la nastere, copiii care au suferit de pe urma unei nasteri dificile, au avut nevoie de oxigeno-terapie, copiii nascuti din mame care au prezentat anumite infectii (cu CMV, toxoplasmoza, listeria, etc) sau care au in familie anumite tulburari (boli care se transmit genetic).

Recuperarea, in cazul in care micutul prezinta anumite tulburari, este mult inlesnita daca se intervine in primii ani de viata, de preferat chiar in primele luni.

Interventia timpurie chiar nu este un slogan fluturat pe la conferinte si prin literatura de specialitate ci o realitate de care ne lovim toti cei implicati in procesul recuperarii micutilor cu diverse probleme. Nu acceptati raspunsuri de genul - nu se face logopedie pana la 5 ani, nu se face kinetoterapie daca micutul are vreo suferinta cardiaca - am lucrat cu copiii de la 6 luni, si am vazut copii cu probleme cardiace facand kinetoterapie (sub indrumarea medicului desigur).

http://www.psihologos.ro/
Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Cum poti gasi indrumarea de care ai nevoie

Nevoia de a scrie acest articol vine din experienta mea personala cat si din intrebarile primite si discutiile purtate de-a lungul timpului.

Atunci cand pleci pe drumul dezvoltarii personale, ai multe intrebari fara raspuns, ori esti intr-un moment de rascruce, ori cauti un alt sens pentru viata ta, vrei sa-ti schimbi locul de munca, vrei sa stii cum sa iubesti, vrei relatii mai bune cu prietenii, cu copiii, cu parintii si inca multe altele. Vrei, nu vrei, stii, nu stii, cauti.

Intr-un cuvant, esti un cautator.

            Dupa o perioada in care gasesti variante sau ele te gasesc pe tine, ai atat de multe alegeri posibile incat directia in care vrei sa mergi devine neclara si confuza.

            Pornind de la exercitii fizice care te pun in armonie cu trupul tau, muzica pentru sufletul tau, tehnici de meditatie, spiritualitate, coaching, constelatii familiale, dezvoltare personala – grupuri pentru…, grupuri de… - consiliere, psihoterapie cu zecile de metode existente, la un moment dat nu mai stii unde sa te opresti si ce e mai potrivit pentru tine.

            Acum imi amintesc inceputurile mele, practicand logopedia si gasind pentru producerea unui singur sunet n modalitati. Pana la urma, am ales metoda trecand informatiile prin sistemul meu de gandire si raportandu-ma la unicitatea copilului din fata mea.

            Cand vine vorba de dezvoltare personala si varianta potrivita pentru fiecare in parte, nu sunt raspunsuri predeterminate. Avem o experienta personala, cunostinte teoretice si o opinie.

            Aici vreau sa schitez in linii mari, un fel de harta (cu o legenda). Retine insa ca busola e la tine.

            In primul rand, te dezvolti tu – oricat de frumos ar fi, in afara de primii ani de viata cand depinzi exclusiv de ceea ce fac altii pentru tine, la maturitate esti responsabil de alegerile tale.

            La inceput traiesti iluzia ca vei gasi persoana ideala care te va schimba – prima deceptie si de fapt prima mare realizare este ca acea persoana esti chiar tu.

            Pe drum, primesti ajutor, gasesti sustinere pana cand reusesti sa stai pe picioarele tale, ancorat in prezent si privind spre viitor.

            Daca ai prieteni care iti pot recomanda si impartasi experientele lor este minunat. Prietenii te sfatuiesc. Este ceea ce fac ei .

            Profesionistul din domeniul dezvoltarii personale te va ajuta sa gasesti resurse si raspunsuri in tine.

            Sunt lucruri diferite.

            Oricate intrebari ai, raspunsurile sunt la tine. Din cand in cand, cineva, ceva, un insight, o constientizare de moment iti arata calea. Si o buna indrumare.

            Informeaza-te bine inainte de a apela la o anumita metoda si daca ai reticente sau simti ca nu este ceva potrivit pentru tine este un semn sa continui cautarile.

            Persoanele care se respecta nu va vor spune ca metoda lor este cea mai buna, unica, singura, ci va vor respecta dreptul de a alege.

            Cand ati ajuns in locul potrivit si la persoana potrivita veti stii.

            Restul este drumul fiecaruia.

            Cu reusite si esecuri, conflicte si piedici, frumos, greu…

            Cat ti-a luat pentru a ajunge omul pe care vrei sa-l schimbi?

            Nu astepta schimbari peste noapte. De fapt, adevarata schimbare este sa te regasesti, sa-ti asumi propria persoana. Cu bune si cu rele.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog