Comunicarea - a trimite un mesaj incarcat cu sens

Schema comunicarii: de la Emitator la Receptor si Conexiunea Inversa.

Un lucru aparent banal, pe care copiii il afla la scoala undeva in primele clase.

O schema de pus intr-un sertar, arhivata, ca multe altele.

Oprindu-ne asupra ei, putem afla informatii utile.

In primul rand, Emitatorul (E) si Receptorul (R) nu sunt roboti - robotii ar comunica prin intermediul unui soft. In cazul oamenilor, lucrurile stau ceva mai complicat.

Cand comunicam suntem intr-o legatura cu celalalt. De calitatea acesteia depinde calitatea comunicarii.

Ce anume face diferenta atunci cand avem o sedinta de psihoterapie?

Mergem la psiholog, discutam 50 de minute si la final avem o imagine formata care e cu mult mai mult decat partile pe care le-am discutat.

Ca sa fiu concreta, sa dau un exemplu: (ipotetic desigur): in primele 10 minute clientul povesteste o situatie de viata, concreta. Se intampla ceva in viata lui,  presant. Terapeutul asculta, din cand in cand directioneaza conversatia, reformuleaza, pune intrebari. La un moment dat, situatia actuala se leaga de o amintire si firul discutiei se duce undeva in trecut, la varsta de samd. In legatura cu aceasta amintire apare un vis, sau poate sa apara o alta tema care la suprafata nu are legatura cu precedenta, pentru ca in final, dupa 50 de minute clientul spune: "aha, am inteles! Uite cum se leaga toate!" (nu fiecare sedinta se desfasoara asa, limita de timp fiind totusi una importanta, anumite subiecte fiind abordate fractionat, in mai multe sedinte, la anumite intervale de timp, in functie de importanta lor pentru client).

Comunicarea in cabinetul de psihoterapie devine astfel clarificatoare.

Cum putem exersa aceasta abilitate in viata de zi cu zi (pentru ca nu traim intr-un cabinet de psihoterapie si abilitatile dobandite acolo au nevoie de testarea realitatii) ?

Exemplu de dificultate in comunicare:

E - luam masa impreuna la pranz?
R - (nimic)
E (un pic iritat dar dispus sa continue) - te-am intrebat daca luam masa
R - nu am auzit, mda
E - (acum enervat) Tu nu ma asculti niciodata, nu-ti pasa!
R - Iar incepi? Daca n-ai izbucni tu ne-am intelege! De ce sa iau masa cu tine?

Iar tranzactiile continua la nesfarsit, in acest stil de comunicare, cat timp fiecare isi confirma parerea despre viata. E (o ea sa spunem) ca "barbatii sunt insensibili", "nu sunt respectata, ascultata, e mai bine sa fie singura" samd. R (e un el) - "femeile vor mereu ceva de la tine" samd.

Pentru relatii sanatoase avem nevoie de o comunicare sanatoasa.

E - astazi imi doresc sa iau masa cu tine  (si il priveste in ochi).

R - o sa te sun la pranz si in functie de program stabilim, mi-ar placea sa iau masa cu tine.

O mare parte din ceea ce comunicam este despre noi - vorbim des despre proiectii si ne propunem sa le inlaturam. Este posibil? Avem un beneficiu din a vorbi ca niste roboti? (nici o legatura cu roboteii faimosi...!)

Ce vedem in celalalt inainte de toate se afla in noi. "El este minunat pentru ca eu ma simt minunat acum samd".De aceea, cand exprimam un mesaj punem in el felul in care ne percepem.

Cat de sinceri suntem, cat disimulam si cat impartasim? Cam tot atat primim inapoi si de aceiasi calitate.

Cand vorbim despre noi, cuvintele sunt importante si arata cu cata importanta ne investim propria persoana.

Giorgiana Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

Cand 1+1= o relatie

Eric Berne spune ca prima tranzactie dintre doi oameni poarta in ea germenele relatiei viitoare. Cum decurg primele minute va decurge relatia pe viitor.

Am acum in minte cuvintele unei prietene care spunea ca din ceva inceput bine poti sa mai repari atunci cand relatia scartaie insa din ceva inceput cu stangul, nu mai ai ce repara. Atunci survine ruptura.

Survine ruptura, trece perioada in care ne plangem pierderea si o luam de la capat, sperand ca poate data viitoare va fi altfel.

Cu toate acestea, se intampla deseori sa repetam aceleasi greseli, sa facem aceiasi pasi in noile noastre relatii, ca si cum nu putem invata din trecut, repetand la nesfarsit un tipar eronat.

Tiparul nostru poate spune: ca sa primesti afectiune renunta la autenticitatea ta si comporta-te ca o alta persoana.

Nu ai voie sa te simti bine intr-o relatie, cauta un partener care nu are permisiunea sa faca o femeie fericita.

Cauta un partener care te va dezamagi.

Cauta un partener care cu scopul aparent de a-ti face bine te raneste si mai tare.

"Drumul spre iad este pavat cu bune intentii" isi capata acum un nou inteles - ruptura in cuplu survine in urma "stradaniilor din greu" de a face lucrurile sa mearga.

"Incearca din greu ca sa faci lucrurile sa mearga" se traduce aici: refuza-ti dreptul de a fi apropiat, anticipeaza presupusele dorinte ale celuilalt si vino in intampinarea lor chiar daca acest lucru inseamna sa-ti sacrifici propriile nevoi si dorinte, minte-te frumos.

Suferinta ramasa in relatia anterioara, lucrurile nespuse si conflictele mocnite tind sa ne urmareasca in relatiile noastre viitoare.

Ce ar fi de facut? (pentru ca in ultimul timp am observat ca tendinta generala este ca un articol de psihologie ar trebui sa se straduiasca din greu sa dea raspunsuri pe tava).

Cele 10 porunci ale unei relatii de cuplu ar fi:

 - fii tu insuti inainte, in timpul si dupa;
 - spune lucrurilor pe nume, adica fii asertiv;
 - nu face rau in numele binelui celuilalt;
 - nu gandi in locul celuilalt;
 - primeste si da in schimb cam tot atat si putin mai mult;
 - asculta-l pe celalalt;
 - nu pretinde celuilalt sa se schimbe, nu controla si nu te lasa controlat;
 - investeste timp in relatie;
 - lasa spatiu celuilalt de a fi cu el insusi si cu ceilalti;
 si nu in ultimul rand...


 - Mananca, Roaga-te si Iubeste!

Relatiile de iubire: ce legaturi subtile ne unesc?

Adolescenta e varsta primelor iubiri – lucrurile se precipita, emotiile se resimt impetuos . Schimbarile fizice le urmeaza celor emotionale si invers.

Adolescentul pare a fi intr-o cursa contra cronometru avand ca scop final aflarea identitatii personale.

In ce fel ma reprezinta ceea ce iubesc?  - intrebarea cruciala a adolescentei. Sentimentele vin si trec, partenerii sunt iubiti cu intensitate si la fel de repede atentia poate fi indreptata asupra altuia.

Varsta relatiilor stabile apare undeva dupa perioada furtunoasa a primelor iubiri.

Ce face un tanar, si apoi o persoana matura sa aleaga un partener si sa mentina o relatie cu acesta? Este chimia de inceput, pasiunea din prima parte a relatiei? Increderea, respectul, modul in care unul vine in intampinarea nevoilor celuilalt?

Ce face o relatie sa esueze sau sa devina terna la un moment dat? La ce se refera uzura intr-o relatie si care este secretul relatiilor de durata, in care partenerii inca isi zambesc dimineata cand se trezesc si se saruta seara de revedere?

Iubim persoane asemanatoare cu noi sau extremele se atrag?

Pana unde compatibilitatea (de gusturi, interese) ne mentine impreuna?

Care este liantul intr-o relatie, pe termen lung?

Ce legaturi subtile ne unesc?

Am auzit des: “am ales cu mintea de atunci, acum vreau altceva “– criza varstei de mijloc si nu numai.

Sunt acele relatii pentru care nu mai exista motivatia de a sta impreuna in afara rutinei zilnice si a obisnuintei.

Poate obisnuinta, ea singura, sa mentina o relatie? Pana cand si pana unde?

Nevoile noastre de contact, de apropiere fizica sunt la baza piramidei trebuintelor, dupa necesitatea de a ne hrani, pentru a supravietui.

Bebelusii care nu au parte de atingeri, de imbratisari, care nu au o mama sau o persoana capabila sa suplineasca aceste nevoi pot sa nu supravietuiasca.

In ce masura aceste nevoi mai exista in viata adultului si care este modalitatea prin care ele sunt satisfacute?

Relatia de cuplu poate fi vazuta ca un parteneriat reciproc ? Suntem impreuna, ne cladim o viata impreuna, ne intemeiem o familie si crestem copii samd.

Poate fi vazuta aceasta relatie in afara confortului fizic pe care ni-l aduce apropierea celuilalt?

Daca ne stim de x ani, nu mai avem nevoie de imbratisari?

Din perspectiva analizei tranzactionale, modalitatea de petrecere a timpului cea mai “ofertanta” din punctul de vedere al stroke-urilor (modalitatile prin care ne oferim recunoastere) este intimitatea.

Astfel, intimitatea se refera la comunicare, la interactiune veritabila si nu in ultimul rand la apropiere fizica.

Putem sa avem parteneri care ne respecta, cu care colaboram de minune in planurile zilnice, cu care discutam mai detaliat decat cu cel mai bun prieten si totusi putem simti ca ne lipseste ceva.

Putem de asemenea si sa negam ca ne-ar lipsi ceva si putem privi relatia noastra ca pe un fel de “tovarasie” zilnica.

Mai devreme sau mai tarziu ajungem fata in fata cu realitatea: chiar si la maturitate, simtim nevoia sa fim imbratisati, mangaiati, dezmierdati, cum altfel decat?...

….cu multa dragoste!

Pentru a obtine mai multe informatii despre modalitatile de structurare a timpului din analiza tranzactionala, click aici.

Giorgiana Corina Cristea

Psiholog

www.psihologos.ro

Despre psihoterapie

Ce e psihoterapia si de ce as apela eu la un astfel de serviciu? - iata o intrebare pe care si-o pun multi oameni atunci cand deschid un site de psihologie.

Nu ma pot descurca singur? N-am familie, prieteni? 

Thomas Szasz în "Cuvinte pentru cel înţelept" spune despre psihoterapie ca "nu este ceva ce are terapeutul, cum ar fi un medicament, pe care sa il dea clientului; psihoterapia este ceva ce face terapeutul: se implica intr-un anumit tip de conversatie cu cel interesat." 

Si totusi, de ce psihoterapie? Nu pot vorbi cu prietenii, nu-mi pot da ei sfaturi? De ce o astfel de discutie, psihoterapeutica, ar fi diferita de o conversatie intre doi colegi de birou?

Pentru ca in anumite momente avem nevoie de cineva suficient de obiectiv pe de o parte, iar pe de alta parte care sa empatizeze cu problema noastra, sa ne fie alaturi, sa stie sa asculte (pentru ca ascultarea este o arta). O persoana care stapaneste anumite tehnici (tehnici de relaxare, interpretarea viselor, analiza scriptului, redecizia din analiza tranzactionala) si are intuitia de a alege ce tehnica i se potriveste clientului intr-un moment dat.

Intalnirea cu un psihoterapeut este confidentiala. Asa se creeaza o relatie bazata pe incredere si respect reciproc, unde clientul aduce in timp problematica pe care doreste sa o inteleaga, rezolve, schimbe.

Cine alege sa vina la psihoterapie este dupa parerea mea  o persoana puternica, pentru ca implica o anumita tarie sa recunosti ca ai nevoie de ajutor si ca un altul te poate ajuta.

Cand apelam la psiholog ? Ce face un psiholog?

In cazul adultilor si adolescentilor, putem apela la psiholog cand trecem prin anumite situatii, ca de exemplu:

 - anxietate;
 - depresie;
- atacuri de panica;
- fobii;
- divort, doliu;
- abuz de substante (alcool, tutun, droguri etc);
- dificultati in relationarea cu ceilalti;
- dificultati de comunicare;
- stima de sine scazuta;
- retragere, inchidere in sine;
- tulburari ale somnului;
- tulburari alimentare;
- traume etc.  

Tehnicile terapeutice folosite in psihoterapia individuala depind mult de formarea psihologului.

Ca psihoterapeut cu formare in Analiza Tranzactionala (detalii aici: http://www.arat.ro/terapie/ )  , voi descrie aceasta abordare in cateva cuvinte.
Analiza Tranzactionala descrie modul de structurare psihologica a individului si felul in care acesta isi exprima personalitatea in termeni de comportamente, folosind modelul starilor eu-lui (Parinte-Adult-Copil). In terminologia folosita intalnim termenii: tranzactii, contractare, terapia redeciziei, reparentare, pozitii de viata, scenariul de viata, jocurile psihologice, sistemul racket samd.

Interventia psihoterapeutica ce foloseste analiza tranzactionala acopera o paleta larga de simptome - de la probleme cotidiene pana la manifestari clinice grave (depresie, lipsa cronica de pofta de viata etc.). Intelegerea naturii problemelor este, prin prisma analizei tranzactionale, doar un pas catre rezolvarea acestora: schimbarea felului de a privi lumea, de a relationa si de a ne pozitiona fata de semeni si actiunea de punere in practica a deciziei de schimbare.

 
In analiza tranzactionala interventia are la baza metoda contractuala: atat clientul cat si terapeutul isi asuma responsabilitatea comuna pentru realizarea schimbarii pe care o doreste clientul. Termenul de contract se refera la faptul ca fiecare (clientul si terapeutul) se afla pe pozitii de egalitate si amandoi participa la procesul de schimbare, responsabilitatile si sarcinile fiind diferite.

Scopul principal este Autonomia si ea se refera la capacitatea de a rezolva probleme folosind la maxim resursele de adult ale persoanei.
 

Giorgiana Corina Cristea

Psiholoterapeut:

http://www.psihologos.ro/                                                                                                                                                      

Super-eroul din noi – ipostaze ale schimbarii

Cand vine vorba despre super-eroi, perfectionistul este primul pe lista. De fapt lista lui e ocupata cu posibile ipostaze de super-eroi vizate.

Lista de “a face” este atat de plina incat fiecare zi incepe cu o amanare.

Suna familiar?

Standardele prin care se va atinge lista cu n  pagini? Inca si mai multe! Exista un intreg manual de atingere a perfectiuni, cu planul A,B,C, D...etc.

Cand viata de zi cu zi bate filmul, si super-eroul afla ca nu e decat un om obisnuit, ce credeti ca se intampla? Urmeaza pedeapsa – pentru ca nu a fost suficient de...ca sa, daca ar fi facut, ar fi fost.

Reprosuri, ganduri negre, depresie si iarasi de la capat.

Din cand in cand, mai ales atunci cand standardele se ajusteaza, super-eroul nostru este invingator: a trecut pe rosu, dar a ajuns la timp la serviciu, a facut o multime de sarcini pana la ora 12, a telefonat iubitei si eventual i-a trimis un buchet de flori (evident comandate online), a facut un slalom printre “treburi de facut” mai mult sau mai putin importante si la final de zi este multumit.

Cu ce pret insa – care este combustibilul care alimenteaza super-eroul din noi?

Poate fi dorinta de a atinge standardele fixate, candva, in familie:
"De ce x a luat o nota mai buna decat tine?"
"Tu nu esti la fel de...ca y! "
"Se putea si mai bine! "
"Ai fi putut sa!"

In spatele dorintei de a face totul perfect poate sta de fapt teama: de esec, de cea mai mica greseala, de a pierde controlul, de incompetenta samd.

Iar super-eroul nostru, desi a depasit de mult varsta la care notele erau date de profesori, devine propriul lui profesor pentru care nu este suficient de...si pentru care se poate si mai bine.

Odata identificat, super-eroul din tine probabil ca se va camufla cat mai bine. Perfect.

Isi va cizela modalitatile prin care iti afecteaza viata.

Sau daca i-ai pus gand rau, te va slabi o perioada.

Sau te va pacali ca se poate schimba, intr-un mod, cum altfel decat: perfect!

Clientul perfect, care are o lista cu o suta de lucruri de schimbat la el. Care de fapt nu se schimba, asteptand momentul ideal pentru un asa eveniment.

Care se schimba in momentul in care copilul din el afla ca a trecut de mult vremea in care standardele erau fixate de altii.

Care se bucura de a-si da voie sa lancezeasca nu din cauza ca are o lista mult prea mare de lucruri de facut, ci din cauza ca pe lista, momentan, nu mai e nimic (nu mai e nici macar o lista).

Curand, o persoana matura va spune la revedere super-eroului.

Super-eroii isi au locul lor, la cinema.

Scopul acestui articol este de a pune in lumina felul in care driverul “fii perfect” ne poate afecta viata. Pentru mai multe detalii privind conceptele analizei tranzactionale si drivere, click aici.

Giorgiana Corina Cristea

Psiholog

http://www.psihologos.ro/

Ce ne impiedica sa fim multumiti de propria persoana? Tiparele contraproductive

Ca majoritatea oamenilor, ajungem sa consideram ca fiind de la sine inteles sa nu fim pe deplin realizati. De cate ori nu am auzit: “Daca ai noroc la bani nu ai in dragoste…ori viata de familie ori cariera samd” ? In loc sa identificam ceea ce ne face sa nu avem parte de succes, de implinire, de impacare cu propria persoana, acceptam “inevitabilul”.

Daca te regasesti in urmatoarele fraze…:

“Muncesc mult si eficient, insa seful nu ma promoveaza.”

“Dau sfaturi tuturor si par sa functioneze insa viata mea e un haos.”

“Eu sunt darnic cu toti si nu primesc nimic in schimb.”

“Sunt dezamagit de felul in care imi traiesc viata.”

…inseamna ca viata ta urmeaza anumite tipare contraproductive.

Chiar daca aceste tipare isi au originea in inconstient si nu ne sunt usor accesibile, putem vedea efectele lor in viata noastra actuala.

Puneti intrebarea: “Ce anume nu merge bine in viata mea de acum?”

 Ar putea fi vorba despre cariera, familie, relatiile de dragoste, prietenii, partea materiala, sanatate.

Sa luam un exemplu: poate pe un anumit plan esti multumit – ai o cariera de success – iar pe alt plan lucrurile nu par sa functioneze – ma cert mereu cu partenerul/partenera.

Facand o astfel de analiza a vietii tale, afli domeniul in care apar tiparele contraproductive.

Revenind la relatia cu partenerul/partenera – urmatorul pas este sa cauti detalii esentiale in acest domeniu al vietii tale, pentru a identifica acel tipar care te impiedica sa fii fericit in relatii.

Ai putea fi tipul care refuza sa se angajeze intr-o relatie de durata, relatiile destramandu-se atunci cand se ajunge la discutii despre un apartament comun, o eventuala casatorie, samd.

Sau poate dai tot timpul si nu primesti inapoi (salvatorul); ai nevoie mai mare de celalalt decat are el de tine (dependentul), esti tot timpul gelos si pornesti discutii din orice (victima/persecutorul), samd. Acestea sunt doar cateva dintre rolurile contraproductive pe care ni le asumam in relatii.

In momentul in care cauti tiparul care te trage inapoi, ai ocazia sa afli partea ta de contributie.

Se intampla frecvent ca oamenii sa dea vina pe altii: “din cauza lui sunt geloasa”, “o insel pentru ca…”, “el ma face sa tip”, “nu ma intelege” samd.

Este oare posibil ca tu sa alegi langa tine oameni  care sa plece atunci cand ai mai multa nevoie, care sa nu asculte ce spui, pentru care sa nu ai prioritate? Aici sa fie sursa tiparului tau?

Prima faza, a identificarii tiparului, poate dura cateva minute, cateva ore, zile, saptamani, luni.

Cand vei afla toate detaliile tiparului tau, vei intelege in cate feluri negative iti afecteaza  viata.

Munca de “spargere” a tiparului incepe prin identificarea si descrierea acestuia.

De-abia apoi poti actiona asupra lui si incetul cu incetul, vei ajunge sa il controlezi , in acelasi mod in care, pana acum, el te-a controlat pe tine.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

Recomandare articol Bill Cornell

Cu intentia de a scrie ceva despre analiza tranzactionala, despre intrarea in terapie si diferentierea intre terapia de scurta durata si cea psihodinamica, de durata, gasesc acest articol. Simplu: Bill Cornell.

Alalia

Alalia se refera la lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a vorbirii;tulburare de limbaj cu substrat neurologic dar fara simptome neurologice aparente. 

Persoanele afectate de alalie nu au afectata dezvoltarea intelectuala (ea va fi afectata daca tulburarea nu este tratata prin instituirea terapiei logopedice).

Alalia se datoreaza unor disfunctii ale zonelor corticale ale vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta.

In terapia logopedica este posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.

Instituirea terapiei logopedice se impune atunci cand tulburarea este depistata, de preferat in primii 3-4 ani de viata, deoarece se considera ca invatarea limbajului verbal dureaza aproximativ 3 ani in cazul alaliei.

In literatura de specialitate exista programe specifice pentru aceasta tulburare, care constau in invatarea limbajului verbal, incepand cu exercitiile de mio-gimnastica (mai ales in cazul alaliei motorii care presupune o anumita afectare la nivelul aparatului fono-articulator), continuand cu invatarea separata a sunetelor, apoi cu introducerea acestora in silabe, cuvinte simple samd.

In cazul alaliei terapia logopedica este de durata, prognosticul bun depinzand de absenta altor tulburari asociate si de tipul si durata interventiei logopedice.

De asemenea, foarte important este ca parintii sa respecte programul sedintelor impus de logoped si sa nu faca pauze foarte mari intre acestea.

www.psihologos.ro

Giorgiana Corina Cristea

Psiholog

Anchiloglosia - sau frenul limbii scurt

Limba fixata (anchiloglosia) este o malformatie congenitala in care tesutul care ataseaza limba de planseul cavitatii bucale (frenul lingual) este anormal de scurt. Miscarile limbii pot fi limitate, in functie de gradul atasarii (sudarii).
Cel mai adesea copiii cu limba fixată nu prezintă asociate alte malformaţii.







Exercitii logopedice recomandate :
- limba peste buza de sus, apoi peste cea de jos;
- ne stergem cu limba pe dintii de sus;
- impingem cu putere in dintii de sus cu limba;
- cu limba umfla un obraz, apoi pe celalalt: tic-tac, limba face ca acele ceasului.


Pentru respiratie :
- facem baloane de sapun;
- suflam in orice ( fulgi, bucatele de hartie, lumanare)
- suflam nasul acoperind o nara


Exercitiile se fac zilnic in joaca.

http://www.psihologos.ro/
Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

Semne de alarma in dezvoltarea copilului in primul an de viata

Lucrez de mai mult timp cu copii cu diferite tulburari de dezvoltare, gasind solutii pentru a-i ajuta sa depaseasca barierele de comunicare si pentru a stabili o legatura cu lumea din jur.

Uneori interventia se instituie  tardiv, copiii fiind lasati fara o terapie adecvata pana la o varsta mai mare decat varsta optima pentru inceperea recuperarii.

Cu toate acestea, copiii m-au invatat ca nu e niciodata prea devreme sa incepi activitatea de recuperare, si cel mai important, ca nu e niciodata prea tarziu.

Ideal ar fi sa ne dam seama din primele luni de viata atunci cand ceva e in neregula cu bebelusul.

Atunci cand nu s-a facut un screening in maternitate, cand pediatrul nu a tras un semnal de alarma,  e bine ca parintii sa fie atenti la modul in care bebelusul se dezvolta si sa semnaleze eventualele  probleme specialistilor.

Pentru un copilas nascut la termen, e un semn de intrebare atunci cand nu-si sustine greutatea capului dupa 4 luni. De asemenea, ar trebui sa fie consultat un specialist atunci cand bebelusul de 8-9 luni are probleme sa mentina pozitia in sezut si daca la 18 luni inca nu merge singur.  Mentionez ca la bebelusii prematuri raportarea se face la varsta corectata.

De asemenea, e ingrijorator daca un bebelus dupa primul trimestru de viata nu cauta contactul vizual, nu e atras de jucarii sau diverse obiecte viu colorate, nu raspunde unei figuri umane prin zambet, grimase, etc. Este bine sa stim  daca bebelusul raspunde la zgomote puternice, sunete melodioase, vocea mamei.

Dupa varsta de 6 luni  bebelusii raspund de regula atunci cand sunt strigati pe nume, se intorc  in directia de unde sunt strigati (asta daca nu sunt preocupati cu ceva mult mai interesat), recunosc figura mamei sau a persoanei care se ocupa constant de ingrijirea lor si se bucura la vederea ei.

Un alt aspect este legat de pozitia membrelor (faptul ca sugarul nu e capabil dupa varsta de patru luni sa tina o jucarie in mana ar putea indica o problema de natura motrica; pozitia anormala a talpilor, modul in care se sprijina pe sol). Atunci cand sta in sezut este relativ normala o anumita curbura a coloanei vertebrale - mai degraba ar trebui sa ne atraga atentia deformari sub forma de C sau S ale coloanei, destul de putin vizibile insa la aceasta varsta frageda. O hipotonie accentuata (copilul prezinta o "elasticitate"  mare  a membrelor, ele pot fi flectate cu usurinta) iarasi trebuie semnalata medicului.

Salivatia excesiva (dar nu in perioada de eruptie dentara), o pozitie "anormala" a limbii si buzelor pot fi semne ale anumitor boli, insa totul trebuie investigat cu atentie.

In final numai specialistul poate spune daca e ceva in neregula; parintii sunt datori sa-i aduca la cunostinta temerile lor, atunci cand acestea exista.

In primul an de viata este indicat sa mearga la un consult de neuropsihiatrie infantila copiii nascuti prematur, copiii cu scor Apgar  mic la nastere, copiii care au suferit de pe urma unei nasteri dificile, au avut nevoie de oxigeno-terapie, copiii nascuti din mame care au prezentat anumite infectii (cu CMV, toxoplasmoza, listeria, etc) sau care au in familie anumite tulburari (boli care se transmit genetic).

Recuperarea, in cazul in care micutul prezinta anumite tulburari, este mult inlesnita daca se intervine in primii ani de viata, de preferat chiar in primele luni.

Interventia timpurie chiar nu este un slogan fluturat pe la conferinte si prin literatura de specialitate ci o realitate de care ne lovim toti cei implicati in procesul recuperarii micutilor cu diverse probleme. Nu acceptati raspunsuri de genul - nu se face logopedie pana la 5 ani, nu se face kinetoterapie daca micutul are vreo suferinta cardiaca - am lucrat cu copiii de la 6 luni, si am vazut copii cu probleme cardiace facand kinetoterapie (sub indrumarea medicului desigur).

http://www.psihologos.ro/
Giorgiana Corina Cristea
Psiholog

Cum poti gasi indrumarea de care ai nevoie

Nevoia de a scrie acest articol vine din experienta mea personala cat si din intrebarile primite si discutiile purtate de-a lungul timpului.

Atunci cand pleci pe drumul dezvoltarii personale, ai multe intrebari fara raspuns, ori esti intr-un moment de rascruce, ori cauti un alt sens pentru viata ta, vrei sa-ti schimbi locul de munca, vrei sa stii cum sa iubesti, vrei relatii mai bune cu prietenii, cu copiii, cu parintii si inca multe altele. Vrei, nu vrei, stii, nu stii, cauti.

Intr-un cuvant, esti un cautator.

            Dupa o perioada in care gasesti variante sau ele te gasesc pe tine, ai atat de multe alegeri posibile incat directia in care vrei sa mergi devine neclara si confuza.

            Pornind de la exercitii fizice care te pun in armonie cu trupul tau, muzica pentru sufletul tau, tehnici de meditatie, spiritualitate, coaching, constelatii familiale, dezvoltare personala – grupuri pentru…, grupuri de… - consiliere, psihoterapie cu zecile de metode existente, la un moment dat nu mai stii unde sa te opresti si ce e mai potrivit pentru tine.

            Acum imi amintesc inceputurile mele, practicand logopedia si gasind pentru producerea unui singur sunet n modalitati. Pana la urma, am ales metoda trecand informatiile prin sistemul meu de gandire si raportandu-ma la unicitatea copilului din fata mea.

            Cand vine vorba de dezvoltare personala si varianta potrivita pentru fiecare in parte, nu sunt raspunsuri predeterminate. Avem o experienta personala, cunostinte teoretice si o opinie.

            Aici vreau sa schitez in linii mari, un fel de harta (cu o legenda). Retine insa ca busola e la tine.

            In primul rand, te dezvolti tu – oricat de frumos ar fi, in afara de primii ani de viata cand depinzi exclusiv de ceea ce fac altii pentru tine, la maturitate esti responsabil de alegerile tale.

            La inceput traiesti iluzia ca vei gasi persoana ideala care te va schimba – prima deceptie si de fapt prima mare realizare este ca acea persoana esti chiar tu.

            Pe drum, primesti ajutor, gasesti sustinere pana cand reusesti sa stai pe picioarele tale, ancorat in prezent si privind spre viitor.

            Daca ai prieteni care iti pot recomanda si impartasi experientele lor este minunat. Prietenii te sfatuiesc. Este ceea ce fac ei .

            Profesionistul din domeniul dezvoltarii personale te va ajuta sa gasesti resurse si raspunsuri in tine.

            Sunt lucruri diferite.

            Oricate intrebari ai, raspunsurile sunt la tine. Din cand in cand, cineva, ceva, un insight, o constientizare de moment iti arata calea. Si o buna indrumare.

            Informeaza-te bine inainte de a apela la o anumita metoda si daca ai reticente sau simti ca nu este ceva potrivit pentru tine este un semn sa continui cautarile.

            Persoanele care se respecta nu va vor spune ca metoda lor este cea mai buna, unica, singura, ci va vor respecta dreptul de a alege.

            Cand ati ajuns in locul potrivit si la persoana potrivita veti stii.

            Restul este drumul fiecaruia.

            Cu reusite si esecuri, conflicte si piedici, frumos, greu…

            Cat ti-a luat pentru a ajunge omul pe care vrei sa-l schimbi?

            Nu astepta schimbari peste noapte. De fapt, adevarata schimbare este sa te regasesti, sa-ti asumi propria persoana. Cu bune si cu rele.

http://www.psihologos.ro/

Giorgiana Corina Cristea

Psiholog