joi, 15 decembrie 2011

Chestionar pentru identificarea driverelor

Gasiti aici un chestionar util pentru identificarea driverelor.
Orientat spre partea de coaching, ofera cateva explicatii la obiect despre ce sunt driverele, cum le putem identifica, si in ce fel ne afecteaza viata.

Giorgiana Cristea
http://www.psihologos.ro/

marți, 13 decembrie 2011

Claude Steiner - Emotional literacy

"Emotiile  iti pot da putere daca le faci sa lucreze pentru tine, in loc sa lucreze impotriva ta.

... Emotiile sunt o parte esentiala a naturii umane; cand intrerupem contactul cu ele, pierdem un aspect fundamental al capacitatilor noastre umane.

... devenim inhibati emotional pentru ca la un moment dat in viata noastra am suferit - sistemele noastre emotionale sunt blocate.
....zidurile "psihologice" pe care le ridicam pentru a ne proteja de traume psihice ulterioare pot deveni permanente si ne limiteaza de asemenea si experientele cu persoanele care ne ofera dragoste, alaturi de accesul la sentimentele de bucurie, speranta si dragoste. In completare, aceste ziduri la un moment dat se pot surpa si putem fi invadati si coplesiti de emotii haotice, cateodata extrem de puternice si distructive. Unii oameni oscileaza intre aceasta "inghetare" emotionala si hipersensibilitatea bolnavicioasa la orice fel de emotie.
Recuperarea emotionala consta tocmai in a ne aminti in mod repetat de respectivele traume si a vorbi despre ele cu cei care sunt dispusi sa ne asculte empatic. Din pacate, nu obisnuim nici sa discutam nici sa ne revenim din astfel de traume.In schimb, ne obisnuim cu starea de "inghetare" emotionala sau cu haosul...."

Cateva paragrafe traduse - textul integral in engleza se gaseste aici.

Giorgiana Cristea
http://www.psihologos.ro/

duminică, 11 decembrie 2011

Exprimarea sentimentelor - Francoise Dolto

"Fiinţa umană reuşeşte să îşi depăşească sentimentul de nepu­tinţă doar prin cuvânt, prin creaţie; ea este sortită suferinţei din cauza discrepanţei existente între dorinţele ei, care sunt incomen­surabile, şi imposibilitatea satisfacerii lor. Există prin urmare o suferinţă fundamentală şi necesară, pe care nu o vom putea în­lătura niciodată. Cu toate acestea, noi, psihanaliştii şi psihoterapeuţii, putem încuraja evitarea suferinţelor inutile. Fiind marto­rii privilegiaţi ai nefericirii atâtor oameni, noi putem, dacă nu rămânem în turnul nostru de fildeş, să ajutăm prin cuvânt, prin simbolizare, prin creaţie, în aşa fel încât discrepanţa dintre do­rinţă şi realitate să fie mai puţin dureroasă, iar suferinţele inevi­tabile să-şi găsească o cale de exprimare astfel încât pe lângă su­ferinţă să nu apară şi angoasa cauzată de singurătate.

Sentimente si senzaţii, dorinţe şi nevoi
Copilul foarte mic îşi exprimă permanent trăirile, afectele. Prin strigăte el îşi exprimă siguranţa, bucuria, neliniştea, neplă­cerea. Asta înseamnă că el îşi exprimă sentimente care pot fi cu greu deosebite de senzaţii. De unde şi ideea multor mame că, dacă un copil mic ţipă, înseamnă că are nevoie de ceva pentru corpul lui: să fie schimbat, să mănânce, să fie legănat. Cum co­pilul se linişteşte în momentul în care cineva se ocupă de el, se întăreşte convingerea că era vorba doar despre aşa ceva. Aşa se face că mulţi părinţi reduc sentimentele copiilor la senzaţii. Ei nu se gândesc decât la corp, şi nu la relaţia inimă-la-inimă, la nevoia unei comunicări interpsihice cu mama.
Este însă la fel de greşit să reducem senzaţiile la sentimente, aşa cum fac unii oameni a căror minte este plină de psihanaliză, care ajung să creadă că asistă la adevărate discursuri sentimen­tale din partea celui mic, când, de fapt, acesta s-a săturat să stea aşa cum stă şi vrea pur şi simplu să se mişte puţin!... însă în pri­vinţa „dorinţei"copilului — nu vorbesc acum despre nevoia lui —, este clar că acesta îşi doreşte o comunicare continuă dincolo de absenţa relaţiei corp-la-corp. Or, trebuie să spunem că acest lucru nu se întâmplă dacă mama, atunci când se ocupă de el, se ocupă numai de corpul lui: fără să îi vorbească, fără să îi spună prin modulaţiile vocii ce simte ea sau ce simte el, încer­când să îi traducă aceste lucruri.

Un ansamblu deopotrivă senzorial si emoţional
În timpul celor nouă luni de viaţă intrauterină, copilul este permanent în contact cu trăirile mamei, pe care le resimte într-un  anume fel prin variaţiile circulatorii şi neurofiziologice perceptibile. In ultimele luni de sarcină, urechea lui este foarte dezvol­tată. Prin acel perete care îi asigură securitatea, copilul aude su­netele, vorbele adresate de mamă anturajului ei, el este în contact sonor cu cei care comunică. Şi apoi, dintr-odată, are loc naşterea, intrarea într-o altă lume. Cum să ne imaginăm atunci că după ce s-a născut copilul nu este decât un tub digestiv care nu gândeş­te şi nu percepe nimic şi ar trebui să stea nemişcat în leagănul lui! De data aceasta el aude cu totul altfel! Şi ce forţă au acum pentru el sunetele...
Copilul deosebeşte mirosul şi vocea tatălui de cele ale mamei, îi iubeşte deja şi, recunoscându-i, se simte în siguranţă. El are ne­voie să fie înţeles de aceştia ca un ansamblu deopotrivă senzo­rial şi emoţional. Când mama se ocupă de sugar, acesta simte ne­voia să o audă adresându-i-se în legătură cu ceea ce face: „Ai nevoie de ceva?", „Ah, da, bineînţeles că da, uite, perna nu-ţi stă cum trebuie", „Mama este aici", „Sunt aici"... Când, după aceea, mama îl lasă singur, sugarul este liniştit pentru că a simţit că şi el „contează" pentru mama lui: indiferent dacă ea este prezentă sau absentă, prin rememorarea de către copil a sunetelor vocii, ea continuă să rămână în contact cu sentimentelor lui, este în co­municare imaginară cu el.

Strigăte care semnalează nevoia sau dorinţa de comunicare
Aceasta este modalitatea prin care dorinţa, preschimbată în sentiment, începe să comunice cu mama. O mamă atentă face foarte uşor deosebirea între cererea de asistenţă fizică şi cererea de prezenţă, altfel spus, între strigătele care semnalează o nevo­ie şi strigătele care semnalează dorinţa de comunicare. Şi asta nu înseamnă că ea nu trebuie să răspundă la strigătele care semna­lează dorinţa de comunicare, în niciun caz. Dimpotrivă, mama trebuie să se ducă la copil şi să îi vorbească: „Ah, năzdrăvanul vrea să nu mă lase să... etc.": „Ştii că sunt ocupată: dar nu te-am uitat, mă gândesc la tine..."
In acest fel, copilul învaţă să deosebească foarte devreme sen­zaţiile care reclamă o apropiere şi presupune manipularea cor­pului şi acea satisfacere care rezultă din comunicarea interpsi-hică realizată prin voce, fără apropierea dintre corpuri, prin anumite modulări care capătă sens. Este foarte important ca mamele — dar şi taţii — să ştie că un copil are nevoie de pre­zenţa lor, are nevoie să îi vadă, să îi audă, fără nicio relaţie corp-la-corp. însă nu este uşor, deoarece sentimentele copiilor sunt adesea mascate de nevoi, iar acest lucru se datorează fap­tului că mama lor nu şi-a tradus afecţiunea pentru ei decât prin îngrijiri acordate corpului.

Trăiri, senzaţii, sentimente, lume exterioară
Limbajul reprezintă, la modul simbolic, încrucişarea senza­ţiilor şi trăirilor în cadrul unei întâlniri interumane: limbajul au­ditiv, mimic, vizual, gestual al unei fiinţe care se află într-o co­municare interpsihică de dorinţe cu respectivul copil. Şi aceasta deoarece o trăire singură este o senzaţie, iar o senzaţie singură este o falsă trăire. Ca să avem o „trăire", este necesar ca o altă fi­inţă să fie în rezonanţă cu noi. Timp de nouă luni, repet acest lu­cru, senzaţii şi trăiri s-au încrucişat, în timpul coabitării copilu­lui cu mama lui, aceasta fiind reprezentanta cuplului genitor.
După naştere, senzaţiile copilului se reduc la sine însuşi, în privinţa trăirilor, putem spune că dacă nu există comunicare cu o altă fiinţă apropiată lui, ele rămân la starea de senzaţii. Copilul nu poate trăi decât din amintirea halucinatorie a perioadei anterioare, atunci când existau trăiri şi senzaţii mediatizate prin cuvinte în jurul lui; acum nu mai există nicio captare a vreunui cod de comunicare cu fiinţe umane din lumea exterioară. Pen­tru ca acest cod să se instaleze într-o fiinţă umană, este necesar ca o fiinţă din lumea exterioară, care doreşte să comunice cu acest copil, să fie în preajma lui şi să dea sens mimicilor acestu­ia, mimici care arată dorinţa lui de a comunica la nivel interpsihic, prin traducerea în cuvinte a trăirilor copilului."

Material preluat de aici.

Giorgiana Corina Cristea
http://www.psihologos.ro/ 

marți, 6 decembrie 2011

Sunetul R

Sunetul R


La articularea corectă a sunetului „R” participă intens doar vârful limbii. Buzele şi dinţii sunt întredeschişi. Partea posterioară a limbii, în formă de lopată, atinge cu marginile laterale dinţii de sus, până la canini, iar partea anterioară este ridicată spre alveolele dinţilor incisivi de sus. Limba este fixată, cu excepţia vârfului ei, iar la expulzarea aerului, ea vibrează rapid între alveole şi dinţii superiori. Este, prin urmare, foarte important ca vibraţia să fie localizată la nivelul vârfului limbii. Dacă vibraţia este localizată la nivelul coardelor vocale, ca în limba franceză, sau dacă emiterea se face fără vibrare, ca în limba engleză, sunetul se emite incorect. Mare atenţie la localizarea vibraţiei! Material preluat de aici.

Exercitiile pentru impostarea sunetului R sunt:
 - umflarea obrajilor si suflarea aerul afara cu putere;
 - limba rotunda/ascutita alternativ;
 - limba rotunda intre dintii;
 - limba rotunda intre buze, vibrarea varfului limbii;
 - limba sus, in spatele incisivilor superiori, imitarea tropaitului calului;
 - lmba sus, in spatele incisivilor superiori si articularea: bruuummm.

Onomatopee pentru fonemele L, R:
- senzaţia de frig (brrr)
- mârâitul ( mrrr)
- ursul ( morr)
- porcul ( groh)
- cioara ( crra)
- greiere ( cri-cri)
- galop ( trop)
- porumbelul ( grrru)
- motorul ( brrum)
- ceasul ( ţârrr)
- raţa ( lipa-lipa)
- clopoţelul ( cling-cling)

 Sunetul “R”  se poate obtine prin derivare din alte sunete: pronuntarea sunetului Z cu varful limbii îndreptat spre alveolele superioare, pronuntarea sunetului J prelung, concomitent cu usoare impulsuri sub barbie, pronuntarea din ce în ce mai rapida a succesiunii  T-D, sau  D-T-L.
Cand sunetul nu poate fi obtinut prin derivare atunci este necesara interventia cu spatula logopedica. Odata obţinut, sunetul R va fi alaturat altor sunete pentru a fi pronuntat în silabe, apoi în cuvinte.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/