joi, 9 februarie 2012

Terapia ca repetitie pentru viata

 
O idee preluata din lecturile mele ( “ Yalom – The gift of therapy”) si adusa in prim plan de discutii avute cu persoane aflate in ultimele faze ale terapiei personale.
Cand se termina o terapie? Cum stii ca esti pregatit sa pleci ?
Teoretic, initial sunt formulate anumite obiective – clientul are anumite motive pentru care incepe procesul dezvoltarii personale. Se intampla des ca motivele initiale sa se schimbe pe parcurs sau sa apare altele – face parte din “comunul” terapiei daca il pot numi asa.
Intr-o terapie de durata, se produc reorganizari la diferite niveluri  - procesul este cand anevoios, cand facil.
Imi amintesc cat de mult m-a ajutat sa inteleg dezvoltarea copiilor conceptul de “puncte de cotitura” al lui Brazelton.
El mentioneaza ca anterior unui salt in dezvoltare are loc o scurta dezorganizare  - atunci cand bebelusul de 12 luni spre exemplu are somnul agitat pentru ca inclusiv in somn se pregateste pentru mers. Parintii intelegand acest lucru, abordeaza mult mai lejer perioada “agitata” raportand-o la noua achizitie ca urmeaza sa apara.

Se intampla asemanator si in terapie – un progres este precedat de o stare de neliniste, agitatie.
 Doar atunci cand nu se intampla nimic ar trebui sa ne intrebam ce nu merge, de fapt. Daca este lin, mult timp, “totul merge struna”, nu inseamna neaparat ca s-au rezolvat problemele, s-au “eliberat” toti “demonii”. Poate pana acolo s-a  putut merge. Se intampla ca pe parcursul terapiei  sa fie nevoie de o pauza.
Cum stii ca terapia a ajutat suficient de mult incat nu mai este nevoie de “ora de 50 de minute” saptamanala?
Mai ales daca te regasesti in ipostaza clientului “ideal”, cel care are a surprins deja mecanismele propriilor framantari launtrice, a patruns in “misterul” tiparelor care ii blocheaza dezvoltarea personala si...cu toate acestea...inca nu  are suficient cat sa isi schimbe viata.
 El, cand e pregatit sa plece?
Ce este nevoie pentru a face pasul?
Daca terapia este o repetitie pentru o viata neingradita de tiparele disfunctionale care ne blocheaza, ce este viata fara aceste tipare?
Blocaj in trafic – simti cum ai vrea sa tragi  brusc de volan si eventual sa faci o manevra nesabuita, constientizezi si alegi sa dai drumul la radio mai tare si sa fredonezi o melodie, asteptand in trafic.
La munca, colegul care obisnuieste sa faca pe victima pentru a pasa pe umerii tai si responsabilitatile lui isi primeste inapoi proiectul  - “Imi pare rau, va trebui sa te ocupi singur!” -  fara resentimente.
Nu mai raspunzi mesajelor fostei iubite si chiar atunci cand ai ocazia sa te razbuni pe ea, afisandu-te la o petrecere cu noua ta iubita, nu o faci.
Lasi de o parte vinovatia, rusinea, ura, frica, invidia si intr-o zi iti doresti doar sa ai o viata multumitoare pentru TINE.
A  trai bine este cea mai buna razbunare, iti esti dator sa afli acest lucru, in ultima instanta.
Cum altfel as putea descrie mai bine  momentul in care un client este pregatit pentru “spectacolul” vietii, cu cartile pe masa, decat asa?

Giorgiana Cristea
Psiholog

marți, 7 februarie 2012

Un blog interesant - autor Tony White

Pentru articole de psihologie, cu subiecte interesante despre:
  • doliu, moarte, consiliere, psihoterapie, terapie adresata unor probleme emotionale specifice (traume), dezvoltarea copilului, relatii, emotii si sentimente, despre dependenta de droguri si consiliere, despre comportamentul auto-distructiv si sinucidere, analiza tranzactionala  si nu numai.
Mai multe subiecte aici.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Calatorie catre un vis: noi insine


Intre iluzie si realitate exista un spatiu, unde punem locuri, obiecte si persoane care sunt oglinda noastra.
Obisnuim sa alegem anumite persoane, care ne ating intr-un punct al povestii noastre de viata si sa le punem in aceasta frantura de spatiu imaginar.
Ele ne pot oglindi partile din noi cu care dintr-un motiv sau altul nu mai suntem in contact - umbra noastra, partea intunecata din noi (si nu intunecata  pentru ca este ceva in neregula cu ea ci intunecata pentru ca nu putem privi acolo decat prin intermediul acestor persoane).
In relatia cu ele salasuieste magia si misterul - le idealizam, le investim cu putere si devenim spectatori la povestea noastra de viata.
 Este o repetitie a ceea ce nu am inteles si avem nevoie sa repetam pana intelegem. Ceea ce nu stim este ca si de partea cealalta a baricadei are loc un spectacol similar, in care oglinda suntem noi si actorii sunt ceilalti.
Si povestea se repeta, se repeta, se repeta pana in punctul in care, daca suntem suficient de norocosi, putem privi in fata realitatea.
 Inainte sa ne putem privi finalul vietii in fata, unii dintre noi au nevoie sa priveasca desfasurarea vietii. Oglindita de altii, daca n-am fost suficient de norocosi sa fim oglinditi firesc intr-un moment al vietii noastre in relatia: mama-bebelus.
De fapt castigul pe care il putem obtine atunci cand magia dispare si celalalt devine celalalt este ca persoanele “magice” din viata noastra suntem noi. Noi avem puterea de a ne orienta viata in directia dorita si nu este nevoie sa investim alte persoane cu aceasta putere.
Le putem multumi insa acestor persoane pentru rolul lor in viata noastra, ca s-au potrivit atunci si acolo si ca au pus umarul la completarea unui puzzle.
Puzzle-ul e viata noastra, noi suntem cei care il construim, din cand in cand primim ajutor: cateodata il cerem, cateodata nu, cateodata suntem raniti, iar daca avem suficienta luciditate invatam din toate aceste experiente cate ceva.
Cand iluzia se transforma in realitate, visul in stare de veghe, realizam ca in ultima instanta suntem noi cu noi.
Abia dupa putem sa avem o relatie autentica cu ceilalti: de la suflet la suflet; fara oglinzi, fara sa ne ranim, fara sa fim actori intr-o repetitie la nesfarsit.

Giorgiana Cristea
Psiholog