miercuri, 16 aprilie 2014

Ce vrei sa te faci cand o sa cresti mare? Psihologie copii

Ce vrei sa te faci cand o sa cresti mare? Cred ca la aceasta intrebare jumatate din grupa de gradinita raspunde invarabil: Doctor!

Pe aceiasi linie, la scoala, aceiasi intrebare primeste aceleasi raspunsuri.

De ce oare intreaba adultii copiii astfel de lucruri?

Devin intr-adevar nostalgica atunci cand mi se spune dna doctor (pentru ca eu faceam parte din acea jumatate).

Acum ma minunez de raspunsurile copiilor. Un nazdravan de 5 ani a raspuns saptamana trecuta cand l-am intrebat: si acum ce faci cu siretul? (evident era vorba de un nod pentru ca asta exersam). Raspunsul vine firesc: o masina!

Imi amintes ca varianta: doctor si poet in timpul liber nu a strans prea multe zambete pe vremea cand le-o serveam invatatoarei sau parintilor.

Acum e liber la imaginatie, iar eu ma regasesc printre acesti copii, lucrand cu ei si bucurandu-ma alaturi de ei pentru ca acum este voie sa visezi.

Si vorbind despre vise, cu 17 ani in urma, cand inca nu stiam sa spun pe nume viitoarei mele meserii insa o intuiam, am vizitat timp de cateva luni, la un leagan, un copil care a fost adoptat intr-o alta tara. Am inca imaginea lui in minte si despartirea emotionanta cand parintii adoptivi au venit sa-l ia. Iar astazi am gasit pe facebook contul lui si poze. Este adult, are o meserie, are o viata intr-un alt colt de lume si ma straduiam sa inteleg care dintre crampeiele din viata de aici au influentat in vreun fel viata lui de acum. Probabil ca nici nu mai tine minte ceva sau oricum nu mare lucru.

Din perspectiva profesionistului care lucreaza acum cu copii, ma intreb deseori ce influenta poate sa aiba o interventie reusita. Sau cum masor reusita fara sa cad in grandomanie sau in culpabilizare - este din cauza ca...?

Si uitandu-ma acum la pozele acelui copil de acum 17 ani, amuzandu-ma la raspunsul cu nodul si cu masina, imi vine in minte ca o buna interventie nici nu se vede.

Este acolo cand este nevoie de ea si se retrage discret cand nu mai este nevoie.

Fara sa iasa in evidenta, fara sa-si atribuie mai mult decat este cazul.

Giorgiana Cristea
Psihoterapeut
www.psihologos.ro

joi, 27 martie 2014

Scoala toata altfel!


Se apropie saptamana altfel - suna in urechi de parca vine un tsunami sau ceva similar.
De cativa ani, de cand tot stiu si tot imi "apare" in cale o data pe an in aprilie aceasta saptamana ma gandesc ce inseamna ea de fapt.
Banuiesc ca a fost un punct pe agenda cuiva care a gandit structura anului scolar - un fel de "to-do-list". Un fel de asa se face!
Pentru copii inseamna: fara teme, un pic de distractie la scoala oau!
Scoala in rest se presupune ca e ceva dificil si serios care devine relaxat o data pe an. Merg in excursii, fac tot felul de ateliere practice, invata altfel. Doar ca in mintea copiilor poate sa incolteasca ideea  invatarea=dificil,serios si greu. Iar ce fac experimentand, punand mana, participand=distractie.

Acum cativa ani am fost intr-un orasel din Austria unde se faceau orele de stiinte in cadrul unui program, experimentand foarte mult. Aveau truse pentru fiecare lectie in parte, cu gandacei, nisip, motorase si tot ce-ti trecea prin gand.Cred ca acolo experimentau scoala altfel in fiecare zi.

E drept ca sunt o idealista si visez la un loc sub soare unde copiii invata cum sa fie cat mai independenti, sa-si lege sireturile, impatureasca hainele, taia unghiile singuri cu unghiera, catara in copaci, alerga dupa pisici, sari coarda. Unde sa experimenteze ce e aceea responsabilitate, libertate si respect - toate impreuna, iar invatarea sa vina natural, din dorinta de a creste a fiecaruia. Unde sa fie loc si pentru plans si furie (cum citeam de dimineata intr-un articol frumos scris al Otiliei Mantelers).
Si sa faca toate astea parte din viata asa cum este.

Ce invata copiii nostri la scoala? Ce sunt: sunetul,  silaba, cuvantul, propozitia, numarul, adunarea, scaderea, descompunerea, rotunjirea, fractiile, Stefan cel mare si curentul electric in afara unor cuvinte insirate pe la urechi si in manuale? Cum ii pot eu ajuta, cand fac logopedie, sa puna "mana" pe un sunet?
Cum ii poate ajuta scoala sa treaca de la un circuit electric desenat pe un caiet de stiinte la becul din hol care s-a spart si numai tata stie sa-l inlocuiasca?
Ce imi lipseste mie ca parinte atunci cand iau copilul de la gradinita si il imbrac desi stie bine sa incheie nasturi si fermoar?
De ce exista inca in magazinele de sport pantofi de copii cu arici pentru nr 36?
De ce manuiesc copiii un touch screen cu degetul mare iar adultii din metrou cu aratatorul?
Si cum se face ca in loc sa fie toata scoala altfel este doar o saptamana pe an?

De parca li se flutura pe la nas copiilor; uite, se poate si altfel! Insa numai o data pe an! In rest, se poate sa va prefaceti ca intelegeti mai bine un desen decat un obiect real (circuitul electric de pe caiet vs becul si lampa de pe noptiera), ca intelegeti mai bine o socoteala de pe tabla
vs ceva pe care puteti pune mana, manevra si experimenta.
Cam asa = !

Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro

joi, 9 ianuarie 2014

Cand si de ce sa apelez la un psihoterapeut de copii?



Atunci cand parintii au un semn de intrebare in privinta dezvoltarii psihice si emotionale a copilului lor, cea mai buna solutie este consultarea unui specialist: psiholog clinician, psihoterapeut.

Ca parte a evaluarii initiale, psihoterapeutul/psihologul clinician va determina daca exista o nevoie reala de psihoterapie. Aceasta decizie se va baza pe aspecte precum: dificultatile curente din viata copilului, istoricul acestuia, nivelul de dezvoltare, abilitatea de a coopera si tipul de interventie care are cele mai mari sanse de reusita in cazul problematicii respective. Psihoterapia se poate folosi in combinatie cu alte metode de interventie (terapie comportamentala, medicatie sau consiliere scolara).

Se intampla frecvent ca parintii sa observe tardiv existenta unei schimbari in comportamentul copilului  si cei care trag semnalul de alarma sa fie persoanele din anturaj (rude, prieteni). Acest lucru se intampla deoarece parintii sunt implicati emotional in relatia cu copiii lor intr-o masura mai mare decat ceilalti si uneori le este dificil sa perceapa schimbarile. Daca va aflati in aceasta situatie sau ati realizat ca exista motive de ingrijorare, voi enumera mai jos cateva situatii in care puteti apela la un psiholog/psihoterapeut:

- tulburari de comportament : agitatie, agresivitate, minciuna, furt;

- tulburari de comunicare: mutism electiv, balbism etc;

- timiditate, izolare;

- schimbarea brusca a comportamentului;

- enurezis, encomprezis;

- tulburari de atentie;

- anumite traume: divort, decesul unui parinte, accidente;

- ticuri, fobii;

- anxietate;

- probleme scolare: refuz scolar, absenteism, capacitate redusa de adaptare in colectivitate;

- tulburari de invatare si dezvoltare;

- insomnii, cosmaruri etc.


Psihoterapia cu copiii se poate desfasura individual, in grup (mai multi copii) sau in familie. Interventia psihoterapeutica difera in cazul copiilor fata de adolescenti si adulti, prin abordarea si tehnicile folosite. Intr-un mod relationam cu un adult (predominant prin intermediul conversatiei) si altfel cu un copil.

Folosirea unor tehnici de terapie prin joc este benefica: jucarii miniaturale pentru a pune in scena o anumita situatie, teatru de papusi - marionete, decupaj, colaje, desen.

In cazul copiilor mai mari se pot folosi de asemenea activitati de desenat, construit, joc de rol, alaturi de conversatie, acestea fiind modalitati importante de impartasire a sentimentelor si rezolvare a problemelor.

Relatia care se formeaza intre terapeut si copil, alaturi de familia acestuia, este foarte importanta. Copilul are nevoie sa se simta confortabil, in siguranta si inteles. Un astfel de mediu bazat pe incredere ii faciliteaza copilului exprimarea gandurilor si sentimentelor si il ajuta sa foloseasca psihoterapia intr-un mod optim.

Psihoterapia ii poate ajuta pe copii in multe feluri. Ei beneficiaza de suport emotional, invata cum sa rezolve conflictele cu alti oameni, inteleg mai bine felul in care se simt si natura dificultatilor cu care se confrunta si descopera solutii noi pentru problemele vechi. Obiectivele psihoterapiei pot fi specifice (schimbari comportamentale, imbunatatirea relatiilor cu prietenii) sau mai generale (scaderea anxietatii, imbunatatirea stimei de sine).

Durata psihoterapiei depinde de complexitatea si severitatea simptomelor. Psihoterapeutii care lucreaza cu copii au competentele si abilitatile necesare pentru a asigura o psihoterapie de calitate.

Giorgina Cristea
Psihoterapeut
www.psihologos.ro

Rezistenta in psihoterapie


Este foarte important de stiu faptul ca daca esti intr-o terapie, o poti termina oricand  doresti.

Se poate spune despre o psihoterapie ca este completa in momentul in care s-a trecut prin toate cele trei faze: construirea relatiei client-terapeut/atingerea obiectivelor initiale si incheierea terapiei.

Nu toate psihoterapiile ating acest  "ideal": unele se termina mai devreme datorita unor bariere logistice, psihologice sau interpersonale.

Se considera ca o terapie este terminata prematur atunci cand dificultatea initiala nu a fost clarificata/depasita sau incheierea adecvata nu a avut loc. Fara a trece prin toate aceste stadii terapia poate fi resimtita ca fiind incompleta.

Motivele pentru care clientii pleaca din terapie mai devreme sunt in anumite cazuri valide iar in altele pot fi o forma de rezistenta.

In randurile de mai jos ma voi referi la motivele care tin de aceasta forma de rezistenta.

Cateodata clientii creeaza un motiv pentru a iesi din terapie deoarece aceasta este prea dificila. Pot experimenta un disconfort pe care nu il aduc in discutie - cateodata nici nu sunt constienti de motivele pentru care resimt acest disconfort.

Paradoxal, cu cat terapia este mai productiva cu atata ea poate deveni in anumite momente inconfortabila si cresterea, schimbarea poate deveni dureroasa. Durerea ii poate determina pe clienti sa intrerupa mai devreme procesul terapeutic.
In loc sa vorbeasca despre provocarea creata de vulnerabilitate si intimitate, clientii aleg sa anunte ca e timpul sa se opreasca din diferite motive: lipsa timpului, resimtirea unor sentimente de abandon, amanarea sedintelor pe o perioada nedefinita.

In momentul in care clientul vine in terapie si vorbeste despre aceste dificultati, spunandu-si nevoile si vorbind despre temerile sale, dificultatile din terapie, atunci terapia are sansa de a se acorda acestor nevoi si de a deveni mai eficienta. Abordarea dificultatilor este opusul rezistentei.

Inainte de a parasi terapia  te poti intreba cateva lucruri:

De ce doresti sa te opresti?

Ti-ai atins obiectivele?

Are legatura cu un blocaj sau ai un conflict cu terapeutul?

Terapia a devenit dificila si simti ca nu poti face fata?

Daca ai un raspuns la una dintre aceste intrebari recomandarea este sa il aduci in sedinta de terapie.

Desigur ca te poti opri fara nicio explicatie. Orice motiv ai avea poate fi valid.

Inainte insa verifica daca esti sincer cu tine insuti si cu terapeutul in legatura cu motivele terminarii terapiei.

Multi clienti recurg la terapie si pentru a invata sa fie asertvi, onesti si directi iar incheierea terapiei la momentul potrivit si in termeni Ok-Ok poate fi un bun prilej pentru a exersa aceste capacitati.

Giorgiana Cristea
Psihoterapeut
www.psihologos.ro