Terapia ca repetitie pentru viata

 
O idee preluata din lecturile mele ( “ Yalom – The gift of therapy”) si adusa in prim plan de discutii avute cu persoane aflate in ultimele faze ale terapiei personale.

Cand se termina o terapie? Cum stii ca esti pregatit sa pleci ?

Teoretic, initial sunt formulate anumite obiective – clientul are anumite motive pentru care incepe procesul dezvoltarii personale. Se intampla des ca motivele initiale sa se schimbe pe parcurs sau sa apare altele – face parte din “comunul” terapiei daca il pot numi asa.

Intr-o terapie de durata, se produc reorganizari la diferite niveluri  - procesul este cand anevoios, cand facil.

Imi amintesc cat de mult m-a ajutat sa inteleg dezvoltarea copiilor conceptul de “puncte de cotitura” al lui Brazelton.

El mentioneaza ca anterior unui salt in dezvoltare are loc o scurta dezorganizare  - atunci cand bebelusul de 12 luni spre exemplu are somnul agitat pentru ca inclusiv in somn se pregateste pentru mers. Parintii intelegand acest lucru, abordeaza mult mai lejer perioada “agitata” raportand-o la noua achizitie ca urmeaza sa apara.

Se intampla asemanator si in terapie – un progres este precedat de o stare de neliniste, agitatie.

 Doar atunci cand nu se intampla nimic ar trebui sa ne intrebam ce nu merge, de fapt. Daca este lin, mult timp, “totul merge struna”, nu inseamna neaparat ca s-au rezolvat problemele, s-au “eliberat” toti “demonii”. Poate pana acolo s-a  putut merge. Se intampla ca pe parcursul terapiei  sa fie nevoie de o pauza.

Cum stii ca terapia a ajutat suficient de mult incat nu mai este nevoie de “ora de 50 de minute” saptamanala?

Mai ales daca te regasesti in ipostaza clientului “ideal”, cel care are a surprins deja mecanismele propriilor framantari launtrice, a patruns in “misterul” tiparelor care ii blocheaza dezvoltarea personala si...cu toate acestea...inca nu  are suficient cat sa isi schimbe viata.

 El, cand e pregatit sa plece?

Ce este nevoie pentru a face pasul?

Daca terapia este o repetitie pentru o viata neingradita de tiparele disfunctionale care ne blocheaza, ce este viata fara aceste tipare?

Blocaj in trafic – simti cum ai vrea sa tragi  brusc de volan si eventual sa faci o manevra nesabuita, constientizezi si alegi sa dai drumul la radio mai tare si sa fredonezi o melodie, asteptand in trafic.

La munca, colegul care obisnuieste sa faca pe victima pentru a pasa pe umerii tai si responsabilitatile lui isi primeste inapoi proiectul  - “Imi pare rau, va trebui sa te ocupi singur!” -  fara resentimente.

Nu mai raspunzi mesajelor fostei iubite si chiar atunci cand ai ocazia sa te razbuni pe ea, afisandu-te la o petrecere cu noua ta iubita, nu o faci.

Lasi de o parte vinovatia, rusinea, ura, frica, invidia si intr-o zi iti doresti doar sa ai o viata multumitoare pentru TINE.

A  trai bine este cea mai buna razbunare, iti esti dator sa afli acest lucru, in ultima instanta.

Cum altfel as putea descrie mai bine  momentul in care un client este pregatit pentru “spectacolul” vietii, cu cartile pe masa, decat asa?

Giorgiana Cristea

Psiholog

http://www.psihologos.ro/

Calatorie catre un vis: noi insine

Intre iluzie si realitate exista un spatiu, unde punem locuri, obiecte si persoane care sunt oglinda noastra.

Obisnuim sa alegem anumite persoane, care ne ating intr-un punct al povestii noastre de viata si sa le punem in aceasta frantura de spatiu imaginar.

Ele ne pot oglindi partile din noi cu care dintr-un motiv sau altul nu mai suntem in contact - umbra noastra, partea intunecata din noi (si nu intunecata  pentru ca este ceva in neregula cu ea ci intunecata pentru ca nu putem privi acolo decat prin intermediul acestor persoane).

In relatia cu ele salasuieste magia si misterul - le idealizam, le investim cu putere si devenim spectatori la povestea noastra de viata.

 Este o repetitie a ceea ce nu am inteles si avem nevoie sa repetam pana intelegem. Ceea ce nu stim este ca si de partea cealalta a baricadei are loc un spectacol similar, in care oglinda suntem noi si actorii sunt ceilalti.

Si povestea se repeta, se repeta, se repeta pana in punctul in care, daca suntem suficient de norocosi, putem privi in fata realitatea.

 Inainte sa ne putem privi finalul vietii in fata, unii dintre noi au nevoie sa priveasca desfasurarea vietii. Oglindita de altii, daca n-am fost suficient de norocosi sa fim oglinditi firesc intr-un moment al vietii noastre in relatia: mama-bebelus.

De fapt castigul pe care il putem obtine atunci cand magia dispare si celalalt devine celalalt este ca persoanele “magice” din viata noastra suntem noi. Noi avem puterea de a ne orienta viata in directia dorita si nu este nevoie sa investim alte persoane cu aceasta putere.

Le putem multumi insa acestor persoane pentru rolul lor in viata noastra, ca s-au potrivit atunci si acolo si ca au pus umarul la completarea unui puzzle.

Puzzle-ul e viata noastra, noi suntem cei care il construim, din cand in cand primim ajutor: cateodata il cerem, cateodata nu, cateodata suntem raniti, iar daca avem suficienta luciditate invatam din toate aceste experiente cate ceva.

Cand iluzia se transforma in realitate, visul in stare de veghe, realizam ca in ultima instanta suntem noi cu noi.

Abia dupa putem sa avem o relatie autentica cu ceilalti: de la suflet la suflet; fara oglinzi, fara sa ne ranim, fara sa fim actori intr-o repetitie la nesfarsit.

Giorgiana Cristea

Psiholog

http://www.psihologos.ro/

Despre injonctiuni

Din punctul de vedere al analizei tranzactionale, injonctiunile sunt mesaje negative transmise de figurile parentale, in prima copilarie.

Ele sunt interdictii formulate involuntar iar caracterul lor implicit le face cu atat mai eficace. La origine sunt transmise prin mesaje nonverbale. De exemplu un copil care nu este luat in brate de mama sa constant si se simte respins, sau care este tinut la distanta pentru a nu sifona sau murdari imbracamintea interpreteaza acest mesaj crescand cu sentimentul ca nu este dorit.

Aceste mesaje, in termeni AT (analiza tranzactionala) sunt:

Nu exista

Aceasta injonctiune este purtata de persoana careia, in copilarie, i s-a spus ca este nascuta dintr-un accident, ca nu a fost dorita sau, eventual i s-a spus in mod repetat: “Te omor daca…” si “Era mai bine daca nu te nasteai…”

Nu fi tu insuti

Cel mai adesea, aceasta injonctiune este transmisa de parintii care au o fata, desi doreau un baiat sau invers. Mesajul lor verbal va fi de genul: “Nu trebuia sa ai sexul tau”. Forma generica a mesajului va fi de genul: “Nu fi tu insuti, fii un alt copil”. Baietelul va purta hainute roz, atunci cand parintii au dorit o fetita. Prenumele va fi si el ambiguu, pentru a masca sexul nedorit. Pentru a face placere parintilor, copilul va avea si el un comportament strain de sexul sau.

Nu fi copil

Este o alta injonctiune transmisa de parintii care se simt amenintati de prezenta unui copil. In special cand parintii insisi sunt prea seriosi si severi, manifestand desconsiderare pentru trairile copilului si valorizare pentru actiunea concreta si relatiile reci, economicoase, aceasta injonctiune este puternica. Ei nu se vor “juca”, nu vor visa, nu se vor amuza si nu se vor ocupa de “fleacuri copilaresti”. 

Nu creste

Mezinul este cel care poarta aceasta injonctiune, de cele mai multe ori. Este atat de dulce si vesel, incat parintii nu se pot impaca cu gandul ca nu vor mai avea un micut in casa. Toata atentia si dragostea lor este orientata spre cel mic. Cel mari nu li se acorda atentie. Concluzia pe care o trage mezinul este aceea ca ar fi bine sa ramana copil. Uneori, “Nu creste” vrea sa spuna “Nu ma parasi”. Femeia care-si neglijeaza sotul si copiii pentru a se ocupa de parintii sai, in varsta actioneaza in spiritul acestei injonctiuni.

O varianta frecventa a lui “Nu creste” este mesajul ascuns “Nu fi sexy” poate fi transmis de tata catre fete si de mama catre baieti. Cand copii cresc, parintilor le este teama de propriile reactii sexuale si emit mesaje nonverbale de distantare si ca o injonctiune spre a nu creste si a deveni maturi d.p.d.v. sexual.

Nu reusi

Parintii si figurile parentale, ele insele aflate in starea de copil, pot fi geloase pe reusita fiilor si fiicelor. Ne putem gandi la un parinte provenit dintr-o familie saraca care a muncit din greu la varsta de 18 ani si desi si-a dorit mult nu a reusit sa ajunga niciodata la universitate. Astazi datorita muncii lui indarjite, copiii sai au o situatie financiara buna. El plateste ca fiica sa sa ajunga intr-o universitate buna. Aparent el se bucura de reusita fiicei sale, dar inconstient el este gelos pe faptul ca ea are posibilitatile care lui i-au lipsit. Prin mesaje nonverbale, el va transmite ceva de genul “nu reusi”. Prin mesaje verbale, vizibile, el o va pune sa munceasca dur si sa-si faca treaba bine.

Studenta care va lua o decizie scenariala de acest tip, va munci cu indarjire, dar cand va ajunge la examen, ea se va sabota intr-o maniera oarecare. Va fi panicata si va parasi sala sau va uita tocmai cursul cel mai important.  

      

Nu actiona

Mesajele parentale negative induc o injonctiune de genul: “Nu face nimic pentru ca vei gresi sau va fi periculos pentru tine”. O persoana adulta care ezita mereu intre a face ceva sau altceva, cu sentimentul ca nu va iesi nimic bun, este marcata de o injonctiune de tipul “Nu actiona”. In special, mamele ingrozite de faptul ca s-ar putea intampla ceva rau copiilor lor daca le pun la treaba, sunt cele care induc aceasta injonctiune.

Nu fi important

Oamenii marcati de acest mesaj sunt cuprinsi de panica ori de cate ori li se cere sa-si asume un rol de lider. Ei refuza popularitatea si manifestarile in public. O astfel de persoana poate reusi de minune intr-un post subaltern sau poate fi in umbra o eminenta cenusie. Ori de cate ori ar putea accede mai sus, ea se va sabota. O varianta a acestei injonctiuni are o formulare de genul “Nu cere ceea ce tu ai nevoie”. Cel mai adesea, injonctiunea “Nu fi important” este generata de comportamentele si mesajele parentale care pot fi traduse intr-o formulare de genul: “Eu te cresc si iti aduc ce trebuie pentru ca esti copilul meu, dar sa-ti iasa din cap ca tu ai fi cel mai important in casa asta”.

Nu apartine

Unui copil caruia i se spune in mod repetat ca este diferit de ceilalti, fie inzestrat, fie dificil, fie timid, etc i se poate induce injonctiunea de neapartenenta la grup. Marcat de aceasta injonctiune, mai tarziu cand va fi adult, el se va regasi “strain”, marginalizat, solitar, nesociabil. Ii va fi dificil sa se integreze in familie, in cercul de colegi, la slujba, in societate. 

Nu fi apropiat

Este injonctiunea care induce o interdictie de proximitate fizica sau afectiva. Acest mesaj parental, poate fi transmis din generatie in generatie, in familiile in care lipseste afectiunea si nimeni nu vorbeste despre ceea ce simte. Copilul poate decodifica acest mesaj din atitudinea unui parinte care-l tine mereu la distanta. El intinde bratele fara sa obtina o reactie pozitiva si in final, decide ca nevoia sa de apropiere nu are valoare.

Nu simti

Injonctiunea poate fi indusa de un parinte care el insusi isi reprima sistematic emotiile si sentimentele. Exista familii in care se instituie un fel de embargo asupra manifestarii sentimentelor. Cel mai adesea, anumite sentimente sunt interzise, iar altele permise. Unii parinti transmit o versiune de forma “Nu simti ca tine, ci simte ca mine”. Mama poate spune copilului ”Mi-e foame, ce vrei sa mananci?” sau “Mi-e frig, pune-ti puloverul”.

Nu gandi

Injonctiunea poate fi indusa de parintii care denigreaza sistematic maniera de a gandi a copiilor. Atunci cand este pus in fata unei dificultati, un adult supus acestei injonctiuni intra in panica, se agita inutil sau se simte rau, in loc sa gandeasca o solutie concreta. Injonctiunea “Nu gandi” poate fi si specifica: “Nu te gandi la bani, la bucatarie, la scoala…”.

Nu fi sanatos

Parintii pot fi adesea niste persoane foarte ocupate. Isi iubesc copilul, dar nu le ramane mult timp si energie pentru a-i acorda atentia necesara. In schimb, atunci cand copilul se imbolnaveste, mama isi ia concediu si sta cu el toata ziua. Il rasfata si-i spune o multime de povesti. Copilul decodifica acest mesaj printr-o formulare de genul: “Pentru a obtine atentia de care am nevoie, trebuie sa fiu bolnav”. Parintii induc aceasta injonctiune fara sa vrea si fara sa-si dea seama. Daca copilul preia acest mesaj in scenariul sau de viata atunci el va avea dificultati  la slujba sau in relatiile sale umane. Injonctiunea poate fi transmisa si prin atribuire, atunci cand parintii spun mereu si tuturor ca baietelul este slabut si prea sensibil la boala.

Preluat de aici, unde gasiti cateva informatii despre mai multe concepte AT.

Giorgiana Cristea

Psiholog

http://www.psihologos.ro/

Comunicarea - a trimite un mesaj incarcat cu sens

Schema comunicarii: de la Emitator la Receptor si Conexiunea Inversa.

Un lucru aparent banal, pe care copiii il afla la scoala undeva in primele clase.

O schema de pus intr-un sertar, arhivata, ca multe altele.

Oprindu-ne asupra ei, putem afla informatii utile.

In primul rand, Emitatorul (E) si Receptorul (R) nu sunt roboti - robotii ar comunica prin intermediul unui soft. In cazul oamenilor, lucrurile stau ceva mai complicat.

Cand comunicam suntem intr-o legatura cu celalalt. De calitatea acesteia depinde calitatea comunicarii.

Ce anume face diferenta atunci cand avem o sedinta de psihoterapie?

Mergem la psiholog, discutam 50 de minute si la final avem o imagine formata care e cu mult mai mult decat partile pe care le-am discutat.

Ca sa fiu concreta, sa dau un exemplu: (ipotetic desigur): in primele 10 minute clientul povesteste o situatie de viata, concreta. Se intampla ceva in viata lui,  presant. Terapeutul asculta, din cand in cand directioneaza conversatia, reformuleaza, pune intrebari. La un moment dat, situatia actuala se leaga de o amintire si firul discutiei se duce undeva in trecut, la varsta de samd. In legatura cu aceasta amintire apare un vis, sau poate sa apara o alta tema care la suprafata nu are legatura cu precedenta, pentru ca in final, dupa 50 de minute clientul spune: "aha, am inteles! Uite cum se leaga toate!" (nu fiecare sedinta se desfasoara asa, limita de timp fiind totusi una importanta, anumite subiecte fiind abordate fractionat, in mai multe sedinte, la anumite intervale de timp, in functie de importanta lor pentru client).

Comunicarea in cabinetul de psihoterapie devine astfel clarificatoare.

Cum putem exersa aceasta abilitate in viata de zi cu zi (pentru ca nu traim intr-un cabinet de psihoterapie si abilitatile dobandite acolo au nevoie de testarea realitatii) ?

Exemplu de dificultate in comunicare:

E - luam masa impreuna la pranz?
R - (nimic)
E (un pic iritat dar dispus sa continue) - te-am intrebat daca luam masa
R - nu am auzit, mda
E - (acum enervat) Tu nu ma asculti niciodata, nu-ti pasa!
R - Iar incepi? Daca n-ai izbucni tu ne-am intelege! De ce sa iau masa cu tine?

Iar tranzactiile continua la nesfarsit, in acest stil de comunicare, cat timp fiecare isi confirma parerea despre viata. E (o ea sa spunem) ca "barbatii sunt insensibili", "nu sunt respectata, ascultata, e mai bine sa fie singura" samd. R (e un el) - "femeile vor mereu ceva de la tine" samd.

Pentru relatii sanatoase avem nevoie de o comunicare sanatoasa.

E - astazi imi doresc sa iau masa cu tine  (si il priveste in ochi).

R - o sa te sun la pranz si in functie de program stabilim, mi-ar placea sa iau masa cu tine.

O mare parte din ceea ce comunicam este despre noi - vorbim des despre proiectii si ne propunem sa le inlaturam. Este posibil? Avem un beneficiu din a vorbi ca niste roboti? (nici o legatura cu roboteii faimosi...!)

Ce vedem in celalalt inainte de toate se afla in noi. "El este minunat pentru ca eu ma simt minunat acum samd".De aceea, cand exprimam un mesaj punem in el felul in care ne percepem.

Cat de sinceri suntem, cat disimulam si cat impartasim? Cam tot atat primim inapoi si de aceiasi calitate.

Cand vorbim despre noi, cuvintele sunt importante si arata cu cata importanta ne investim propria persoana.

Giorgiana Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

Despre psihoterapie

Ce e psihoterapia si de ce as apela eu la un astfel de serviciu? - iata o intrebare pe care si-o pun multi oameni atunci cand deschid un site de psihologie.

Nu ma pot descurca singur? N-am familie, prieteni? 

Thomas Szasz în "Cuvinte pentru cel înţelept" spune despre psihoterapie ca "nu este ceva ce are terapeutul, cum ar fi un medicament, pe care sa il dea clientului; psihoterapia este ceva ce face terapeutul: se implica intr-un anumit tip de conversatie cu cel interesat." 

Si totusi, de ce psihoterapie? Nu pot vorbi cu prietenii, nu-mi pot da ei sfaturi? De ce o astfel de discutie, psihoterapeutica, ar fi diferita de o conversatie intre doi colegi de birou?

Pentru ca in anumite momente avem nevoie de cineva suficient de obiectiv pe de o parte, iar pe de alta parte care sa empatizeze cu problema noastra, sa ne fie alaturi, sa stie sa asculte (pentru ca ascultarea este o arta). O persoana care stapaneste anumite tehnici (tehnici de relaxare, interpretarea viselor, analiza scriptului, redecizia din analiza tranzactionala) si are intuitia de a alege ce tehnica i se potriveste clientului intr-un moment dat.

Intalnirea cu un psihoterapeut este confidentiala. Asa se creeaza o relatie bazata pe incredere si respect reciproc, unde clientul aduce in timp problematica pe care doreste sa o inteleaga, rezolve, schimbe.

Cine alege sa vina la psihoterapie este dupa parerea mea  o persoana puternica, pentru ca implica o anumita tarie sa recunosti ca ai nevoie de ajutor si ca un altul te poate ajuta.

Cand apelam la psiholog ? Ce face un psiholog?

In cazul adultilor si adolescentilor, putem apela la psiholog cand trecem prin anumite situatii, ca de exemplu:

 - anxietate;
 - depresie;
- atacuri de panica;
- fobii;
- divort, doliu;
- abuz de substante (alcool, tutun, droguri etc);
- dificultati in relationarea cu ceilalti;
- dificultati de comunicare;
- stima de sine scazuta;
- retragere, inchidere in sine;
- tulburari ale somnului;
- tulburari alimentare;
- traume etc.  

Tehnicile terapeutice folosite in psihoterapia individuala depind mult de formarea psihologului.

Ca psihoterapeut cu formare in Analiza Tranzactionala (detalii aici: http://www.arat.ro/terapie/ )  , voi descrie aceasta abordare in cateva cuvinte.
Analiza Tranzactionala descrie modul de structurare psihologica a individului si felul in care acesta isi exprima personalitatea in termeni de comportamente, folosind modelul starilor eu-lui (Parinte-Adult-Copil). In terminologia folosita intalnim termenii: tranzactii, contractare, terapia redeciziei, reparentare, pozitii de viata, scenariul de viata, jocurile psihologice, sistemul racket samd.

Interventia psihoterapeutica ce foloseste analiza tranzactionala acopera o paleta larga de simptome - de la probleme cotidiene pana la manifestari clinice grave (depresie, lipsa cronica de pofta de viata etc.). Intelegerea naturii problemelor este, prin prisma analizei tranzactionale, doar un pas catre rezolvarea acestora: schimbarea felului de a privi lumea, de a relationa si de a ne pozitiona fata de semeni si actiunea de punere in practica a deciziei de schimbare.

 
In analiza tranzactionala interventia are la baza metoda contractuala: atat clientul cat si terapeutul isi asuma responsabilitatea comuna pentru realizarea schimbarii pe care o doreste clientul. Termenul de contract se refera la faptul ca fiecare (clientul si terapeutul) se afla pe pozitii de egalitate si amandoi participa la procesul de schimbare, responsabilitatile si sarcinile fiind diferite.

Scopul principal este Autonomia si ea se refera la capacitatea de a rezolva probleme folosind la maxim resursele de adult ale persoanei.
 

Giorgiana Corina Cristea

Psiholoterapeut:

http://www.psihologos.ro/                                                                                                                                                      

Super-eroul din noi – ipostaze ale schimbarii

Cand vine vorba despre super-eroi, perfectionistul este primul pe lista. De fapt lista lui e ocupata cu posibile ipostaze de super-eroi vizate.

Lista de “a face” este atat de plina incat fiecare zi incepe cu o amanare.

Suna familiar?

Standardele prin care se va atinge lista cu n  pagini? Inca si mai multe! Exista un intreg manual de atingere a perfectiuni, cu planul A,B,C, D...etc.

Cand viata de zi cu zi bate filmul, si super-eroul afla ca nu e decat un om obisnuit, ce credeti ca se intampla? Urmeaza pedeapsa – pentru ca nu a fost suficient de...ca sa, daca ar fi facut, ar fi fost.

Reprosuri, ganduri negre, depresie si iarasi de la capat.

Din cand in cand, mai ales atunci cand standardele se ajusteaza, super-eroul nostru este invingator: a trecut pe rosu, dar a ajuns la timp la serviciu, a facut o multime de sarcini pana la ora 12, a telefonat iubitei si eventual i-a trimis un buchet de flori (evident comandate online), a facut un slalom printre “treburi de facut” mai mult sau mai putin importante si la final de zi este multumit.

Cu ce pret insa – care este combustibilul care alimenteaza super-eroul din noi?

Poate fi dorinta de a atinge standardele fixate, candva, in familie:
"De ce x a luat o nota mai buna decat tine?"
"Tu nu esti la fel de...ca y! "
"Se putea si mai bine! "
"Ai fi putut sa!"

In spatele dorintei de a face totul perfect poate sta de fapt teama: de esec, de cea mai mica greseala, de a pierde controlul, de incompetenta samd.

Iar super-eroul nostru, desi a depasit de mult varsta la care notele erau date de profesori, devine propriul lui profesor pentru care nu este suficient de...si pentru care se poate si mai bine.

Odata identificat, super-eroul din tine probabil ca se va camufla cat mai bine. Perfect.

Isi va cizela modalitatile prin care iti afecteaza viata.

Sau daca i-ai pus gand rau, te va slabi o perioada.

Sau te va pacali ca se poate schimba, intr-un mod, cum altfel decat: perfect!

Clientul perfect, care are o lista cu o suta de lucruri de schimbat la el. Care de fapt nu se schimba, asteptand momentul ideal pentru un asa eveniment.

Care se schimba in momentul in care copilul din el afla ca a trecut de mult vremea in care standardele erau fixate de altii.

Care se bucura de a-si da voie sa lancezeasca nu din cauza ca are o lista mult prea mare de lucruri de facut, ci din cauza ca pe lista, momentan, nu mai e nimic (nu mai e nici macar o lista).

Curand, o persoana matura va spune la revedere super-eroului.

Super-eroii isi au locul lor, la cinema.

Scopul acestui articol este de a pune in lumina felul in care driverul “fii perfect” ne poate afecta viata. Pentru mai multe detalii privind conceptele analizei tranzactionale si drivere, click aici.

Giorgiana Corina Cristea

Psiholog

http://www.psihologos.ro/

Ce ne impiedica sa fim multumiti de propria persoana? Tiparele contraproductive

Ca majoritatea oamenilor, ajungem sa consideram ca fiind de la sine inteles sa nu fim pe deplin realizati. De cate ori nu am auzit: “Daca ai noroc la bani nu ai in dragoste…ori viata de familie ori cariera samd” ? In loc sa identificam ceea ce ne face sa nu avem parte de succes, de implinire, de impacare cu propria persoana, acceptam “inevitabilul”.

Daca te regasesti in urmatoarele fraze…:

“Muncesc mult si eficient, insa seful nu ma promoveaza.”

“Dau sfaturi tuturor si par sa functioneze insa viata mea e un haos.”

“Eu sunt darnic cu toti si nu primesc nimic in schimb.”

“Sunt dezamagit de felul in care imi traiesc viata.”

…inseamna ca viata ta urmeaza anumite tipare contraproductive.

Chiar daca aceste tipare isi au originea in inconstient si nu ne sunt usor accesibile, putem vedea efectele lor in viata noastra actuala.

Puneti intrebarea: “Ce anume nu merge bine in viata mea de acum?”

 Ar putea fi vorba despre cariera, familie, relatiile de dragoste, prietenii, partea materiala, sanatate.

Sa luam un exemplu: poate pe un anumit plan esti multumit – ai o cariera de success – iar pe alt plan lucrurile nu par sa functioneze – ma cert mereu cu partenerul/partenera.

Facand o astfel de analiza a vietii tale, afli domeniul in care apar tiparele contraproductive.

Revenind la relatia cu partenerul/partenera – urmatorul pas este sa cauti detalii esentiale in acest domeniu al vietii tale, pentru a identifica acel tipar care te impiedica sa fii fericit in relatii.

Ai putea fi tipul care refuza sa se angajeze intr-o relatie de durata, relatiile destramandu-se atunci cand se ajunge la discutii despre un apartament comun, o eventuala casatorie, samd.

Sau poate dai tot timpul si nu primesti inapoi (salvatorul); ai nevoie mai mare de celalalt decat are el de tine (dependentul), esti tot timpul gelos si pornesti discutii din orice (victima/persecutorul), samd. Acestea sunt doar cateva dintre rolurile contraproductive pe care ni le asumam in relatii.

In momentul in care cauti tiparul care te trage inapoi, ai ocazia sa afli partea ta de contributie.

Se intampla frecvent ca oamenii sa dea vina pe altii: “din cauza lui sunt geloasa”, “o insel pentru ca…”, “el ma face sa tip”, “nu ma intelege” samd.

Este oare posibil ca tu sa alegi langa tine oameni  care sa plece atunci cand ai mai multa nevoie, care sa nu asculte ce spui, pentru care sa nu ai prioritate? Aici sa fie sursa tiparului tau?

Prima faza, a identificarii tiparului, poate dura cateva minute, cateva ore, zile, saptamani, luni.

Cand vei afla toate detaliile tiparului tau, vei intelege in cate feluri negative iti afecteaza  viata.

Munca de “spargere” a tiparului incepe prin identificarea si descrierea acestuia.

De-abia apoi poti actiona asupra lui si incetul cu incetul, vei ajunge sa il controlezi , in acelasi mod in care, pana acum, el te-a controlat pe tine.

Giorgiana Corina Cristea
Psiholog
http://www.psihologos.ro/

Cum poti gasi indrumarea de care ai nevoie

Nevoia de a scrie acest articol vine din experienta mea personala cat si din intrebarile primite si discutiile purtate de-a lungul timpului.

Atunci cand pleci pe drumul dezvoltarii personale, ai multe intrebari fara raspuns, ori esti intr-un moment de rascruce, ori cauti un alt sens pentru viata ta, vrei sa-ti schimbi locul de munca, vrei sa stii cum sa iubesti, vrei relatii mai bune cu prietenii, cu copiii, cu parintii si inca multe altele. Vrei, nu vrei, stii, nu stii, cauti.

Intr-un cuvant, esti un cautator.

            Dupa o perioada in care gasesti variante sau ele te gasesc pe tine, ai atat de multe alegeri posibile incat directia in care vrei sa mergi devine neclara si confuza.

            Pornind de la exercitii fizice care te pun in armonie cu trupul tau, muzica pentru sufletul tau, tehnici de meditatie, spiritualitate, coaching, constelatii familiale, dezvoltare personala – grupuri pentru…, grupuri de… - consiliere, psihoterapie cu zecile de metode existente, la un moment dat nu mai stii unde sa te opresti si ce e mai potrivit pentru tine.

            Acum imi amintesc inceputurile mele, practicand logopedia si gasind pentru producerea unui singur sunet n modalitati. Pana la urma, am ales metoda trecand informatiile prin sistemul meu de gandire si raportandu-ma la unicitatea copilului din fata mea.

            Cand vine vorba de dezvoltare personala si varianta potrivita pentru fiecare in parte, nu sunt raspunsuri predeterminate. Avem o experienta personala, cunostinte teoretice si o opinie.

            Aici vreau sa schitez in linii mari, un fel de harta (cu o legenda). Retine insa ca busola e la tine.

            In primul rand, te dezvolti tu – oricat de frumos ar fi, in afara de primii ani de viata cand depinzi exclusiv de ceea ce fac altii pentru tine, la maturitate esti responsabil de alegerile tale.

            La inceput traiesti iluzia ca vei gasi persoana ideala care te va schimba – prima deceptie si de fapt prima mare realizare este ca acea persoana esti chiar tu.

            Pe drum, primesti ajutor, gasesti sustinere pana cand reusesti sa stai pe picioarele tale, ancorat in prezent si privind spre viitor.

            Daca ai prieteni care iti pot recomanda si impartasi experientele lor este minunat. Prietenii te sfatuiesc. Este ceea ce fac ei .

            Profesionistul din domeniul dezvoltarii personale te va ajuta sa gasesti resurse si raspunsuri in tine.

            Sunt lucruri diferite.

            Oricate intrebari ai, raspunsurile sunt la tine. Din cand in cand, cineva, ceva, un insight, o constientizare de moment iti arata calea. Si o buna indrumare.

            Informeaza-te bine inainte de a apela la o anumita metoda si daca ai reticente sau simti ca nu este ceva potrivit pentru tine este un semn sa continui cautarile.

            Persoanele care se respecta nu va vor spune ca metoda lor este cea mai buna, unica, singura, ci va vor respecta dreptul de a alege.

            Cand ati ajuns in locul potrivit si la persoana potrivita veti stii.

            Restul este drumul fiecaruia.

            Cu reusite si esecuri, conflicte si piedici, frumos, greu…

            Cat ti-a luat pentru a ajunge omul pe care vrei sa-l schimbi?

            Nu astepta schimbari peste noapte. De fapt, adevarata schimbare este sa te regasesti, sa-ti asumi propria persoana. Cu bune si cu rele.

http://www.psihologos.ro/

Giorgiana Corina Cristea

Psiholog