marți, 20 noiembrie 2012

Dezvoltare psihica - 36 luni

La 3 ani impliniti, ma concentrez pe evaluarea urmatoarelor comportamente:

Motor
 - urca si coboara singur scarile, alternand picioarele;

Cognitiv
 - descrie doua actiuni dupa imagini;
 - sorteaza la cerere 3 forme/2 marimi/2 lungimi/2 culori;
 - cunoaste trei pozitii spatiale: sus/jos/in fata/in spate;
 - executa dupa model o constructie din 4-5 cuburi;
 - dupa model traseaza linii verticale si orizontale;
 - repeta 3 cifre;
 - recunoaste un drum facut cu o saptamana inainte;
 - pune intrebari;
 - isi spune numele si prenumele;

Limbaj
 - reproduce poezii si povesteste situatii familiare;
 - invata repede cuvinte noi;
 - limbaj construit gramatical;
 - foloseste corect pluralul;

Socio-afectiv
 - se joaca cu alti copii;
 - se opune activ sau pasiv adultului (apare negativismul);
 - control sfincterian instalat si peste noapte.


Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro

Dezvoltare psihica - 30 luni

La varsta de 30 de luni, se urmaresc in evaluare urmatoarele aspecte:

Motor:
 - prinde mingea si o arunca;
 - merge la cerere in varful picioarelor;
 - aduce un pahar cu apa, fara sa-l verse;

Cognitiv:
 - dupa model, face o poarta din 3 piese de constructie;
 - trage o linie dreapta dupa model;
 - diferentiaza vehiculele;
 - recunoaste drumul spre gradinita;
 - asculta povesti simple;
 - diferentiaza fete/baieti.

Limbaj
 - vocabular imbogatit - folsoeste cuvinte polisilabice;
 - foloseste verbul conjugat si pronumele personal - Eu.

Social-afectiv
 - se apropie de alti copii, ii mangaie sau ii loveste;
 - au loc manifestari de independenta: vrea sa mearga independent pe strada, mananca singur, se spala pe maini, se dezbraca, incepe sa se imbrace, este curat la somn (cel putin cel de pranz).


Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro

Dezvoltare psihica - 24 luni


La 24 luni, principalele repere ale dezvoltarii psihologice sunt:

Motor:
 -alearga cu usurinta;
 - urca si coboara scarile fara ajutor;
 - se urca singur pe scaun, pat;

Cognitiv:
 - se uita pe o carte cu poze intorcand pagina cu pagina;
 - arata la cerere 6/10 poze familiare;
 - la cerere plaseaza trei forme geometrice in planseta;
 - contruieste turn din 5 cuburi;
 - prezinta elemente de joc simbolic: culca papusa samd.

Limbaj:
 - formuleaza propozitii din 2-3 cuvinte;
 - foloseste substantiv/verb/adjectiv/pronume;

Social-afectiv:
 - are tendinta sa se joace alaturi de alti copii, pe care ii studiaza in timpul jocului;
 - executa mici treburi casnice;
 - mananca cu lingurita;
 - semnalizeaza nevoia de a folosi olita;
 - se dezbraca singur.

Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro





Dezvoltarea psihica a copilului - 18 luni

Atunci cand evaluez un copil la aceasta varsta tin cont de urmatoarele aspecte:

Motor: 
- copilul incepe sa alerge;
- urca si coboara scarile tinut de o mana, cu ambele picioare pe aceiasi treapta;
- arunca mingea cu ambele maini, o rostogoleste cu piciorul;

Cognitiv:
 - indica unul/cinci obiecte uzuale;
 - arata 2/10 poze familiare si denumeste una;
 - plaseaza la cerere un incastru (cercul) in planseta;
 - construieste un turn din 3 cuburi;
 - traseaza linii neregulate cu creionul;
 - aduce la cerere un obiect familiar;

Limbaj:
 - vocabular: 8-10 cuvinte;
 - foloseste cuvinte-propozitii;

Social-afectiv:
 - imita actiunile adultilor;
 - isi poate dezbraca caciula, ghetele si ciorapii.

Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro

vineri, 2 noiembrie 2012

Idei de materiale/cantece/terapie oral-motorie

Am selectat cateva materiale de pe youtube pe care le folosesc in activitatea mea. Primul este despre terapia oral- motorie, si descrie cum sa lucrezi cu un aparat de masaj facial si cu o periuta Nuk. Mai sunt cateva cantece pe care le folosesc pentru a consolida anumite sunete - Pisica  - pentru L, trenuletul pentru grupul "ci", Albinita pentru "Z", Greierasul pentru grupuri consonantice - "CR".

Terapie oral-motorie - cum facem masaj oral/facial si nu numai

Pasari

Cantecul cu pisica

Trenuletul muzical

Albinita mea

Cantecul numerelor

Greierasul


Giorgiana Cristea

Psiholog

www.psihologos.ro

Exercitii pentru sunetul R

Exercitii pentru sunetul R


Un link util, de exersat sunetul R, pentru copii mai mari.

Utila poate fi si derivarea din T-D spuse rapid si care se transforma in T-R.

R poate fi derivat si din La La La - Ra.

De asemenea, pentru R graseiat - in timpul pronuntiei se apasa usor cu indexul in zona marului lui Adam.


Giorgiana Cristea

Psiholog

www.psihologos.ro

joi, 1 noiembrie 2012

Recomandari generale - terapie logopedica

In functie de diagnostic, poate fi necesara o interventie de 5 - 10 sedinte (in cazul unei dislalii simple) pana la o perioada de cateva luni/cativa ani, in cazul recuperarii unei intarzieri mari de limbaj.

Varsta optima pentru inceperea terapiei logopedice este atunci cand aveti un motiv de indoiala in privinta dezvoltarii limbajului. Riscul de a incepe terapia logopedica prea devreme este minim, pe cand riscul de a incepe terapia tardiv este mare, daca stati o perioada avand semne de indoiala fara a cere o evaluare si parerea unui specialist.

Daca intarzierea de limbaj este sub 6 luni, de obicei este necesara o noua evaluare peste 3 luni fara initierea terapiei logopedice.

Orice intarziere de dezvoltare a limbajului mai mare de 6 luni necesita interventie logopedica. Exista cazuri in care intarzierea se remite spontan, de obicei sub varsta de 36 de luni, insa in majoritatea cazurilor de intarziere sunt necesare minimum 30-40 sedinte de logopedie pentru recuperare.

Sedintele de logopedie in sine nu garanteaza recuperarea tulburarii de aceea este indicat sa urmati sugestiile specialistului in urmatoarele cazuri:
-          lucrati zilnic cu copilul dupa programul pentru acasa;
-          respectati programarile si evitati modalitatile de sabotare ale terapiei – anulari frecevente, “nu mai este timp, copilul pare bolnav/obosit etc” – orice intrerupere se reflecta in calitatea terapiei, iar intreruperile mai mari de 2 saptamani inseamna de cele mai multe ori ca va fi necesar un numar de 5-6 sedinte pentru atingerea nivelului anterior (dvs cheltuiti mai mult si  in cele din urma copilul este dezavantajat pierzand timp pretios;
 - locul sedintelor de logopedie este in cabinetul specialistului - se recomanda terapia la domiciliu doar in cazuri exceptionale (boli grave, persoane care nu se pot deplasa), deoarece eficienta este maxima intr-un spatiu neutru, fara interventia mediului familiar si a unor terte persoane;
-     mergeti la specialistii recomandati, daca este cazul: medic psihiatru, medic neurolog, medic ORL, audiolog, medic de familie samd – logopedul nu-si asuma raspunderea pentru depistarea tardiva a altor tulburari asociate;
-          pregatiti copilul inainte de sedinta explicandu-i unde merge si in ce consta sedinta, folositi laude si incurajari, evitati „santajul emotional” si amenintarile;
-          la logopedie se desfasoara activitati,  se depune un efort constant, chiar daca sub forma de joc – pentru rezultate optime spuneti-i copilului ca va asteptati sa coopereze si ca apreciati munca depusa;
-          daca este nevoie sa faceti o sedinta inaintea celei logopedice, este de preferat sa implice efort fizic – un sport, kinetoterapie. Evitati activitatile care solicita intelectual copilul inaintea sedintei logopedice – activitati extrascolare, samd;
-          petreceti timp cu copilul vorbind, oferindu-i explicatii, rasfoind carti, povestind, ascultand muzica;
-          evitati folosirea in exces a televizorului, PC-ului samd – maximum 2h/zi;
-          pedepsele fizice sunt considerate abuz, ele au exclusiv efecte negative asupra dezvoltarii copilului pe toate planurile;
-          folositi ca mijloc de educatie dojenirea cu blandete a copilului (dojana este opusul reprosului) si insistati pe asumarea consecintelor comportamentului si „repararea” situatiei create.

Giorgiana Cristea
Psiholog

luni, 29 octombrie 2012

Sa vorbim despre...

La “vanatoare” (in Carturesti) de carti  - altele decat cele de specialitate – . Imi atrage atentia o carte “Sa vorbim despre Kevin”.  
Desi nu am cumparat-o, am rasfoit-o si a fost suficient cat sa-mi starneasca interesul... sa vad filmul.
Mi-a placut si m-a ingrozit, in acelasi timp.
Desi eu nu cred ca asa se nasc copiii sau ca e 100 % contributia mediului, m-a facut sa reflectez indelung si am simtit nevoia sa scriu pe tema aceasta.
Ce ar fi putut sa faca mama din film pentru a preveni cele intamplate? Ar fi putut ea preveni ce s-a intamplat?
Cred ca sunt intrebari pe care si le pun mamele atunci cand copiii lor par sa mearga intr-o directie gresita: ce am facut eu pentru asta? Cu variantele: de ce mi se intampla numai mie, de ce sunt pedepsita? De parca mamei i se intampla si ea si copilul/fiul/fiica deveniti adolescenti ar fi intr-o uniune aproape fizica. Uneori sunt, doar ca uniti prin alte mecanisme - psihologice – simbiotice.
Revenind la film, exista un punct la care se intoarce actiunea si anume momentul conceperii copilului – cand parintii si-l doreau si nu prea, erau euforici, sub influenta alcoolului. Mama este ambivalenta in privinta asumarii maternitatii, tata ignora ca ar fi ceva in neregula.
Cat de mult poate influenta momentul conceperii viata viitorului copil?  O influenteaza? Cat de mult dintre sentimentele contradictorii ale mamei ajung la copil? Cat de mult este influentat un copil de catre atitudinile diametral opuse in raportarea parintilor la acesta? Cat de mult este influentat un copil de sentimentul de vinovatie al mamei si incapacitatea acesteia de a se acorda la el? Cat de important este sa "legifici" in familie faptul ca exista o limita pana la care lucrurile sunt acceptabile si alta limita de la care putem defini inacceptabilul, nefirescul? Unde intervenim, ca parinti, ca specialisti in dezvoltarea copilului? Ce inseamna un semn de intrebare si cat sa punem baza pe indoiala noastra, atunci cand exista?
Daca Labis a vorbit la 4 ani, va aparea un nou curent: al meu nu a vorbit pana la 4 ani si apoi am lucrat 3 ani, purtand un "razboi" pentru fiecare cuvant? Al meu copil a lovit alti copii la gradinita si acum este batausul clasei, pentru ca in momentul potrivit eu in loc sa-i spun ca nu avem voie sa lovim alte persoane, l-am plesnit sau l-am tratat cu indiferenta?
Sunt intrebari pe care filmul le lasa undeva suspendate in atmosfera lumii lui Kevin.
O mama care nu reuseste sa intre in legatura cu fiul sau. Eu mi i-am imaginat pe fiecare in 2 bule, nereusind sa intre in contact unul cu celalalt. Pana la finalul filmului cand mama isi accepta copilul, asa cum e el. Atunci  intrevezi cumva morala:  ca nu exista in fapt nicio logica pentru ce s-a intamplat.
Acum am ajuns la preocuparea acestei postari: cum as putea eu sa-mi ajustez asteptarile la copilul real?
In parcurile de distractie exista acele sabloane prin care copiii trebuie sa intre pentru a utiliza o anumita masinarie. Sau limitarile de la locurile de joaca, atunci cand un copil prea inalt pentru varsta lui nu mai poate beneficia de o ora de distractie pentru ca are peste X cm. Bineinteles, aceste reglementari sunt facute pentru siguranta, insa in ultimul exemplu sunt facute pentru siguranta celor care au investit in locul de joaca – sa nu cumva sa strice jucariile, copilul intr-un corp prea mare pentru varsta lui. Cine il protejeaza pe copil insa?
In meseria mea este vital sa indepartez sabloanele, inca de la usa cabinetului. Daca-l masor pe copil dupa un tipar sau dupa asteptarile mele sau ale parintilor, relatia s-a terminat inainte sa inceapa.
La ce sa ma astept? O relatie cu un copil este ca o plimbare cu un montagne russe – se termina cu bine atata timp cat nu te impotrivesti masinariei  si tipi tare atunci cand te sperii. In limbajul psihologic asteptarea permisa este sa te astepti sa fii flexibil, sa te adaptezi pe parcurs, sa-ti numesti sentimentele si sa te astepti ca si copilul din fata sa aiba propriile lui sentimente. Cum as putea eu sa stiu cum se simte? Mai ales atunci cand nu vorbeste? Ce gandeste el? Care este linia fina de demarcatie intre a fi autoritar si a fi intruziv? Cat de multe limite si cata libertate in relatie? Cata afectiune? Samd samd samd.
Raspunsul meu este ca nu stiu, iar fiecare copil cu care intru in contact ma invata abc-ul personal – de unde sa-l apuc in asa fel incat sa cooperam eficient. Ce inseamna furia, tristetea, bucuria lui. Si ce este dincolo de simptomele lui.
Cat despre motivatie  - motivatia simptomelor – de ce copilul meu nu vorbeste? De ce copilul meu se comporta agresiv? De ce, de ce, de ce?, ultima replica din film vorbeste de la sine...
Mama isi intreaba baiatul – adolescent, dupa 2 ani, la varsta majoratului, de ce ...?
Iar raspunsul vine intr-un amestec de vinovatie si acceptare: “ Credeam ca stiu, dar acum nu mai stiu!”


Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro

marți, 24 iulie 2012

Games alcoholics play - cateva concepte AT

Am gasit un articol interesant si o selectie a jocurilor si ideilor principale din cadrul analizei tranzactionale in abordarea dependentei de alcool.

Pentru mai multe informatii se poate consulta si Claude Steiner -  Healing alcoholism.







http://www.psihologos.ro/

joi, 5 iulie 2012

Terapia de familie


Terapia care include si cuplul si copiii se numeste terapie de familie, terapie care se centreaza pe relatia de familie si se refera la cuplu din pozitia de parintii.


Psihoterapia de familie a aparut plecand de la constatarea ca  pentru persoanele aflate in suferinta  e mult mai utila terapia cu intreaga familie nu doar cu cel care este considerat a fi "problema".

Pe parcursul terapiei familia va invata cum sa-si gaseasca o cale proprie functionala pentru a creste si a merge mai departe. Parintii vor descoperi ca ei sunt cei care au puterea de a mentine armonia in familie. Nu povestile si nici sfaturile vor transforma un copil intr-un adult sanatos, ci ceea ce fac parintii sub ochii lui.
Din perspectiva teoriei atasamentului, frica de singuratate si lipsa de ajutor care o insoteste (neputinta in fata singuratatii) exista in fiecare suflet. Aceasta teorie spune ca nu exista independenta in cuplu, ci exista dependenta securizanta sau o dependenta insecurizanta (atunci cand partenerii nu au incredere unul in celalalt, cand se suspecteaza reciproc, cand raspunsul la intrebarea "pot sa ma bazez pe tine?" este negativ).
Finalitatea acestui demers este obtinerea unui echilibru functional, imbunatatirea relatiilor existente, cresterea capacitatii de comunicare, acceptare si sustinere reciproca, crearea unui microunivers in cadrul caruia parintii si copiii sa se simta bine unii cu ceilalti, sa se simta iubiti, acceptati, securizati.

Am adaugat cateva articole utile:
http://www.psychologytoday.com/blog/child-in-mind/201107/dyadic-therapy-working-the-parent-child-relationship
http://psihanaliza-de-familie.com/new_site/articole_cand_cerem_psihanaliza%20_ro.php

http://www.avantaje.ro/Familie-casa/Copii/Cum-punem-limite-copiilor-1120982
http://www.startsanatate.ro/articole-medicale/De-ce-sa-ti-duci-copilul-la-psiholog-_1057.html


Psiholog Giorgiana Cristea
http://www.psihologos.ro/

joi, 9 februarie 2012

Terapia ca repetitie pentru viata

 
O idee preluata din lecturile mele ( “ Yalom – The gift of therapy”) si adusa in prim plan de discutii avute cu persoane aflate in ultimele faze ale terapiei personale.
Cand se termina o terapie? Cum stii ca esti pregatit sa pleci ?
Teoretic, initial sunt formulate anumite obiective – clientul are anumite motive pentru care incepe procesul dezvoltarii personale. Se intampla des ca motivele initiale sa se schimbe pe parcurs sau sa apare altele – face parte din “comunul” terapiei daca il pot numi asa.
Intr-o terapie de durata, se produc reorganizari la diferite niveluri  - procesul este cand anevoios, cand facil.
Imi amintesc cat de mult m-a ajutat sa inteleg dezvoltarea copiilor conceptul de “puncte de cotitura” al lui Brazelton.
El mentioneaza ca anterior unui salt in dezvoltare are loc o scurta dezorganizare  - atunci cand bebelusul de 12 luni spre exemplu are somnul agitat pentru ca inclusiv in somn se pregateste pentru mers. Parintii intelegand acest lucru, abordeaza mult mai lejer perioada “agitata” raportand-o la noua achizitie ca urmeaza sa apara.

Se intampla asemanator si in terapie – un progres este precedat de o stare de neliniste, agitatie.
 Doar atunci cand nu se intampla nimic ar trebui sa ne intrebam ce nu merge, de fapt. Daca este lin, mult timp, “totul merge struna”, nu inseamna neaparat ca s-au rezolvat problemele, s-au “eliberat” toti “demonii”. Poate pana acolo s-a  putut merge. Se intampla ca pe parcursul terapiei  sa fie nevoie de o pauza.
Cum stii ca terapia a ajutat suficient de mult incat nu mai este nevoie de “ora de 50 de minute” saptamanala?
Mai ales daca te regasesti in ipostaza clientului “ideal”, cel care are a surprins deja mecanismele propriilor framantari launtrice, a patruns in “misterul” tiparelor care ii blocheaza dezvoltarea personala si...cu toate acestea...inca nu  are suficient cat sa isi schimbe viata.
 El, cand e pregatit sa plece?
Ce este nevoie pentru a face pasul?
Daca terapia este o repetitie pentru o viata neingradita de tiparele disfunctionale care ne blocheaza, ce este viata fara aceste tipare?
Blocaj in trafic – simti cum ai vrea sa tragi  brusc de volan si eventual sa faci o manevra nesabuita, constientizezi si alegi sa dai drumul la radio mai tare si sa fredonezi o melodie, asteptand in trafic.
La munca, colegul care obisnuieste sa faca pe victima pentru a pasa pe umerii tai si responsabilitatile lui isi primeste inapoi proiectul  - “Imi pare rau, va trebui sa te ocupi singur!” -  fara resentimente.
Nu mai raspunzi mesajelor fostei iubite si chiar atunci cand ai ocazia sa te razbuni pe ea, afisandu-te la o petrecere cu noua ta iubita, nu o faci.
Lasi de o parte vinovatia, rusinea, ura, frica, invidia si intr-o zi iti doresti doar sa ai o viata multumitoare pentru TINE.
A  trai bine este cea mai buna razbunare, iti esti dator sa afli acest lucru, in ultima instanta.
Cum altfel as putea descrie mai bine  momentul in care un client este pregatit pentru “spectacolul” vietii, cu cartile pe masa, decat asa?

Giorgiana Cristea
Psiholog

marți, 7 februarie 2012

Un blog interesant - autor Tony White

Pentru articole de psihologie, cu subiecte interesante despre:
  • doliu, moarte, consiliere, psihoterapie, terapie adresata unor probleme emotionale specifice (traume), dezvoltarea copilului, relatii, emotii si sentimente, despre dependenta de droguri si consiliere, despre comportamentul auto-distructiv si sinucidere, analiza tranzactionala  si nu numai.
Mai multe subiecte aici.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Calatorie catre un vis: noi insine


Intre iluzie si realitate exista un spatiu, unde punem locuri, obiecte si persoane care sunt oglinda noastra.
Obisnuim sa alegem anumite persoane, care ne ating intr-un punct al povestii noastre de viata si sa le punem in aceasta frantura de spatiu imaginar.
Ele ne pot oglindi partile din noi cu care dintr-un motiv sau altul nu mai suntem in contact - umbra noastra, partea intunecata din noi (si nu intunecata  pentru ca este ceva in neregula cu ea ci intunecata pentru ca nu putem privi acolo decat prin intermediul acestor persoane).
In relatia cu ele salasuieste magia si misterul - le idealizam, le investim cu putere si devenim spectatori la povestea noastra de viata.
 Este o repetitie a ceea ce nu am inteles si avem nevoie sa repetam pana intelegem. Ceea ce nu stim este ca si de partea cealalta a baricadei are loc un spectacol similar, in care oglinda suntem noi si actorii sunt ceilalti.
Si povestea se repeta, se repeta, se repeta pana in punctul in care, daca suntem suficient de norocosi, putem privi in fata realitatea.
 Inainte sa ne putem privi finalul vietii in fata, unii dintre noi au nevoie sa priveasca desfasurarea vietii. Oglindita de altii, daca n-am fost suficient de norocosi sa fim oglinditi firesc intr-un moment al vietii noastre in relatia: mama-bebelus.
De fapt castigul pe care il putem obtine atunci cand magia dispare si celalalt devine celalalt este ca persoanele “magice” din viata noastra suntem noi. Noi avem puterea de a ne orienta viata in directia dorita si nu este nevoie sa investim alte persoane cu aceasta putere.
Le putem multumi insa acestor persoane pentru rolul lor in viata noastra, ca s-au potrivit atunci si acolo si ca au pus umarul la completarea unui puzzle.
Puzzle-ul e viata noastra, noi suntem cei care il construim, din cand in cand primim ajutor: cateodata il cerem, cateodata nu, cateodata suntem raniti, iar daca avem suficienta luciditate invatam din toate aceste experiente cate ceva.
Cand iluzia se transforma in realitate, visul in stare de veghe, realizam ca in ultima instanta suntem noi cu noi.
Abia dupa putem sa avem o relatie autentica cu ceilalti: de la suflet la suflet; fara oglinzi, fara sa ne ranim, fara sa fim actori intr-o repetitie la nesfarsit.

Giorgiana Cristea
Psiholog