Intre iluzie si realitate exista un spatiu, unde punem locuri, obiecte si persoane care sunt oglinda noastra.
Obisnuim sa alegem anumite persoane, care ne ating intr-un punct al povestii noastre de viata si sa le punem in aceasta frantura de spatiu imaginar.
Ele ne pot oglindi partile din noi cu care dintr-un motiv sau altul nu mai suntem in contact - umbra noastra, partea intunecata din noi (si nu intunecata pentru ca este ceva in neregula cu ea ci intunecata pentru ca nu putem privi acolo decat prin intermediul acestor persoane).
In relatia cu ele salasuieste magia si misterul - le idealizam, le investim cu putere si devenim spectatori la povestea noastra de viata.
Este o repetitie a ceea ce nu am inteles si avem nevoie sa repetam pana intelegem. Ceea ce nu stim este ca si de partea cealalta a baricadei are loc un spectacol similar, in care oglinda suntem noi si actorii sunt ceilalti.
Si povestea se repeta, se repeta, se repeta pana in punctul in care, daca suntem suficient de norocosi, putem privi in fata realitatea.
Inainte sa ne putem privi finalul vietii in fata, unii dintre noi au nevoie sa priveasca desfasurarea vietii. Oglindita de altii, daca n-am fost suficient de norocosi sa fim oglinditi firesc intr-un moment al vietii noastre in relatia: mama-bebelus.
De fapt castigul pe care il putem obtine atunci cand magia dispare si celalalt devine celalalt este ca persoanele “magice” din viata noastra suntem noi. Noi avem puterea de a ne orienta viata in directia dorita si nu este nevoie sa investim alte persoane cu aceasta putere.
Le putem multumi insa acestor persoane pentru rolul lor in viata noastra, ca s-au potrivit atunci si acolo si ca au pus umarul la completarea unui puzzle.
Puzzle-ul e viata noastra, noi suntem cei care il construim, din cand in cand primim ajutor: cateodata il cerem, cateodata nu, cateodata suntem raniti, iar daca avem suficienta luciditate invatam din toate aceste experiente cate ceva.
Cand iluzia se transforma in realitate, visul in stare de veghe, realizam ca in ultima instanta suntem noi cu noi.
Abia dupa putem sa avem o relatie autentica cu ceilalti: de la suflet la suflet; fara oglinzi, fara sa ne ranim, fara sa fim actori intr-o repetitie la nesfarsit.
Giorgiana Cristea
Psiholog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu