Grup de dezvoltare personala si comunicare

Ideea acestui grup s-a conturat treptat, pe tot parcursul anului trecut si anul acesta.
Initial a fost un grup, de copii intre 5-6 ani, la o gradinita.
In prezent sunt 5 grupuri de copii intre 2-6 ani.
Imi place mult sa particip la aceste sedinte si ma inspira entuziasmul si imaginatia copiilor.

Programul multor sedinte a avut la baza propuneri ale copiilor. Idei precum: jocul cu stafete, lumea povestilor (dramatizari din diferite povesti), orchestra de instrumente muzicale, jocul de-a popoarele (in care au stat turceste, si-au facut ochii oblici sau au cantat precum indientii) au venit de la copii. Eu vin cu o parte din "know-how" si ei cu mult continut.
Grupul, ajuns deja la modulul 4, iese din programele si tiparele la care m-am asteptat. Urmareste in schimb specificul varstei si ma provoaca pentru a gasi noi idei cu fiecare sedinta.
Impleteste cu succes ceea ce stiu sa fac pe plan profesional - cate un pic de logopedie, educatie, psihologie si psihoterapie la un loc.
De anul viitor, mi-am propus sa aduc grupul cu toate ideile lui si altor copii, la cabinet.

Asa ca, daca te incanta sa fii floare:

 

 Sa participi la “teatrul de umbre”:

 

Sau vrei sa contruiesti ceva:

Sau sa mergi ca un pitic:

 

Sa vezi cum e in “papucii” sau “haina” celuilalt:

Sau sa “deschizi urechea bine”:

 

Incepand cu 16 ianuarie 2014, ora 18 - grupul de comunicare se muta langa Cismigiu, intr-un cabinet cochet si primitor.

Pentru detalii:

Giorgiana Cristea

0721338153

www.psihologos.ro

Cand copilul este prea..destept

 

Pentru ca este o problematica actuala, ce tot revine in cadrul practicii mele, am tot reflectat pe marginea acestui subiect.

O inzestrare intelectuala superioara te-ai astepta sa fie un pasaport catre o viata fara prea multe griji. Cel putin nu in copilarie.

Cu toate acestea, vad periodic copii supradotati transformati peste noapte in copii problema in urma unor imprejurari nefericite. Deficit de atentie, tulburare de concentrare aplicate ca un stigmat in locul simplului adevar: copilul este foarte inteligent si uneori supradotat si din fericire pentru el, se plictiseste la scoala.

Cat timp am lucrat in invatamant – consilier scolar – am avut anual cateva astfel de situatii. Am avut sansa si sa lucrez cu cadre didactice deschise care au inteles situatia si s-au pliat pe nevoile diferite ale copilui. Insa nu in fiecare caz.

Este simplu sa judeci, stiind destul de clar cum stau lucrurile,in invatamantul de stat. Pe de alta parte imi amintesc de profesorii din facultate si acum imi dau seama de ce tot insistau atat cu tratarea indvidualizata a fiecarui copil.

Imi amintesc iarasi de o carte citita, in care un psiholog (oare chiar Yalom insusi?!) s-a dus la supervizorul sau si a spus ca are o problema legata de timp – el sta peste program si colegii sai nu. Iar raspunsul a fost: intr-adevar, tu ai o problema! Nedumerit si contrariat a aflat atunci despre sine ca el insusi alege sa munceasca in plus si ca este o alegere personala, nu o aliniere la norme si standarde. O constientizare pe care o urez dascalilor copiilor nostri, acum, atat de aproape de un nou an scolar.

E usor sa te aliniezi la norma cand personal asta iti doresti. Este o cale batorita in cazul mai sus amintit sa spui ca sunt multi copii in clasa, ca este imposibil sa lucrezi in plus cu un copil prea..destept sau de ce nu? Diferit!

Pastrand atitudinea ok-ok si straduindu-ma sa inteleg adevarul cadrului didactic/al parintilor/al copilului/al meu, raman cu sentimentul unei inegalitati/nedreptati.

Este o lupta sa fie integrat in invatamantul de masa un copil cu dizabilitati, este o lupta sa fie acceptata inzestrarea intelectuala superioara, este o presiune mare in directia adaptarii, uniformizarii. Cum ramane cu diferentele si bucuria ca suntem diferiti?

Ce bine ca nu suntem toti la fel si totusi cum ramane cu “linia fina” care defineste echilibrul si locul fiecaruia? Maine cu siguranta cel putin un copil prea destept merge la scoala! Ii doresc un dascal caruia sa nu-i fie teama de caile nebatatorite

A fi sau a nu fi responsabil...

De obicei dupa un training reusit eu ma regasesc intr-o efervescenta sporita, ideile se leaga de alte informatii din trecut si apar noi constientizari.

Ideea noua care a scos capul la suprafata, din fundal, este legata de responsabilitate.
Ca psiholog am de multe ori tendinta sa spun ca e treaba fiecaruia ce face; fiecare e responsabil pentru ce face.
Este o generalizare da, pe care  inca o consider adevarata in anumite contexte. Doar ca acum i-am dat nuante noi si am inceput sa ma indoiesc de ea.

Imi place atunci cand incep sa ma indoiesc de lucruri pe care le luam ad literam in trecut. Pentru mine inseamna ca am mai crescut un pic si nu m-am blocat in cateva idei fixe.

Nuanta cu care am imbracat responsabilitatea este ca intr-adevar, nu putem fi responsabili de actiunile celorlalti si da, suntem responsabili de impactul pe care il avem asupra celorlalti. In momentul in care desconsideram acest impact devenim mai putin umani.

Chiar daca iau in calcul si posibilitatea ivirii de noi nuante in aceasta tema vasta a responsabilitatii, vreau sa discut acum despre ideea de mai sus.

Multe dintre dificultatile cu care ne confruntam provin din aceasta desconsiderare a impactului asupra celorlalti.
Poti sa alegi sa impartasesti ceva ce ti s-a spus intr-un cadru confidential? Psiholog fiind sunt constienta de existenta unui cod etic. Clientii se asteapta de la mine sa-l respect si eu ma astept de la traineri si supervizori sa il respecte. Ce sa intampla insa cand lucrurile nu stau asa?

Cand fara sa tina cont de impactul pe care il are asupra ta, o persoana pe care o respecti si pe care ai investit-o cu incredere iti inseala asteptarile? Cu siguranta este o provocare si responsabilitatea care iti revine este legata de felul in care actionezi cu ceea ce te-a impactat atat. Lipsa reactiei te duce in pasivitate, escaladarea te duce in agresivitate.

Ce se intampla cand o astfel de situatie se intampla in familia ta, cu partenerul tau, cu fratii, cu parintii? Cum sa nu fi ranit de asta si cum sa rezisti tentatiei de a te transforma din victima reala in persecutor in cadrul triunghiului dramatic? Ideea este ca nu poti controla daca esti sau nu ranit.

Ce poti face este sa nu ranesti la randul tau pentru ca este putin probabil sa obtii beneficii pe termen lung asa. Iar tiparul acesta il poti purta ca o piatra de moara in restul cercurilor tale sociale, cautand la nesfarsit o dinamica victima-persecutor-salvator.

Sa poti spune ceea ce este politically correct de pe o pozitie OK-OK. Constient de impactul pe care il au spusele tale asupra celuilalt. Cu detasare si implicare in acelasi timp.

A thin red line.....A fi sau a nu fi responsabil...chiar si atunci cand in jurul tau responsabilitatea e profund desconsiderata.


Giorgiana Cristea
www.psihologos.ro

Recomandari si program de stimulare a comunicarii la copiii intre 12-36 de luni

Intre 12 si 36 de luni copilul trece de la lalalizare (silabe repetate) la primele cuvinte, propozitii simple si fraze. 
Este o perioada plina de transformari si “puncte de cotitura”. Daca parintii inteleg ca anterior oricarui salt in dezvoltare survine o aparenta dezorganizare in comportamentul copilului (care de fapt pregateste terenul pentru o organizare superioara), multe dintre dificultatile din aceasta perioada pot fi inlaturate cu succes.
Se poate intelege acest lucru atunci cand va ganditi la momentul achizitiei mersului si aparenta agitatie a copilului din perioada respectiva. Copilul exerseaza de fapt comportamentul nou achizitionat  (pana si in timpul somnului, anumiti copii avand tulburari de somn in perioada respectiva).
Chiar si dezvoltarea limbajului stagneaza in perioada premergatoare si in cea initiala achizitiei mersului independent.
In acelasi fel, o data cu achizitia tot mai evidenta a limbajului verbal apar perioade de negativism, cand copilul isi manifesta independenta, alaturi de perioade in care se reorienteaza catre parinti, ca pentru a-si confirma faptul ca sunt alaturi de el atunci cand are nevoie.

In acest context, puteti gasi utile cateva sfaturi practice pentru stimularea comunicarii:

-          Evitati sa mai alimentati copilul sanatos cu alimente pasate dupa implinirea varstei de 12 luni (formarea corecta a bolului alimentar este ingreunata de mancarea pasata care nu necesita mestecare si apar tulburari de digestie, iar muschii implicati in vorbire care sunt foarte putin stimulati in acest caz vor fi slab dezvoltati, de aici rezultand dificultati de vorbire);

-          Evitati folosirea biberonului dupa 12-18 luni (limba isi formeaza o pozitie incorecta si de aici apar dificultati ulterioare in pronuntie care vor necesita corectare);

-          Evitati diminutivele si spuneti-le copiilor pe numele mic, evitand alte apelative care pot spori confuzia;

-          Este foarte important ca atunci cand copilul dvs se exprima incorect, dvs sa-i dati modelul corect, fara sa-l imitati;

-          Evitati cearta si dojeniti-l cu blandete atunci cand este cazul;

-          Vorbiti cat mai mult cu copilul dvs, explicati-i pe intelesul sau ce motive aveti atunci cand ii solicitati sa faca o actiune si lasati-l sa decida singur ce doreste sa faca de indata ce capacitatea lui de intelegere este dezvoltata corespunzator pentru a-si  exprima verbal dorintele;

-          Mai degraba negociati cu copilul decat sa va impuneti propria parere;

-          Priviti-va copilul in ochi cand comunicati cu el si aratati-i ori de cate ori aveti ocazia cum va simtiti in relatie cu el.

Programul de stimulare a comunicarii la aceasta varsta cuprinde urmatoarele exercitii:

-          Exersati vocalele;

-          Exersati alternativ u/i;

-          Zambet – sarpele face sss;

-          Liniste – ş;

-          Limba spre nas:  pisica bea lapte;

-          Limba spre barbie: cainelui ii este sete;

-          Muscati buzele alternativ;

-          Dati pupici;

-          Jocuri verbale: cu mainile cip/cirip/zbarrr!!!

-          Masina face: bruuum;

-          Trenul face  u-ci-ci;

-          Avionul face: vuummm;

-          Cantati: lalalala!;

-          Bate vantul: vaj

-          Punga face faş!

-         Suflati in baloane de sapun, cu gura rotunda;

-          Aburiti oglinda!

-          Formulati propozitii: sunete produse de animale (cu cartonase sau jucarii-miniaturale se pune intrebarea: Cum face.....? - .....face....!)

Este foarte important ca activitatea sa fie demonstrata copiilor de catre adult si acestia sa primeasca cate o recompensa pentru fiecare raspuns corect (“Bate palma!”).

Giorgiana Cristea

Psiholog

www.psihologos.ro

Terapia oral-motorie; Hiposensibilitatea orala

Cum recunoastem un copil cu hiposensibilitate orala?

Caracterisiticile copiilor cu hiposensibilitatea orala (la nivelul gurii/buzelor/fetei):

-          Se murdaresc pe toata fata atunci cand mananca;

-          Au tendinta sa-si indese in gura cantitati mari de mancare;

-          Nu sunt constienti de faptul ca au scapat mancare pe barbie samd;

-          Pot evita anumite texturi mixte, neomogene;

-          Pot sa-si tina mancarea intre obraz si gingie;

-          La sfarsitul mesei inca mai exista resturi de mancare in gura;

-          Pot sa nu mestece bine mancarea inainte sa o inghita.

Recomandari pentru terapia oral-motorie:

-          Acestor copii le plac activitatile de stimulare orala si pot avea frecvent nevoie de ele pentru a renunta la obiceiul de a introduce obiectele in gura;

-          Stimularea senzoriala este indicata inaintea meselor;

-          Folositi vibratia (aparat de masaj facial si/sau periuta electrica);

-          Tineti cont de faptul ca presiunea relaxeaza pe cand miscarile usoare si rapide sunt mai stimulante – folositi ambele tipuri de atingere atunci cand faceti masaj la nivelul fetei;

-           Incepeti masajul cu zona obrajilor, barbiei si buzelor - pe obraji, in sens ascendent incepeti cu neteziri; apoi cercuri; valuri; tapotari; miscati colturile buzelor simultan pentru a imita un zambet apoi rotunjiiti buzele;neteziri;

-          Masajul oral se executa in aceasta ordine: incepeti cu dintii/gingiile unde aplicati presiune; interiorul obrajilor, apoi varful limbii-baza limbii-lateral pe limba si apoi sus pe palat;

-          Apoi executati masajul oral in triunghi: interiorul obrajilor-sus pe palat –jos in portiunea mediana a limbii si inapoi in interiorul obrajilor; repetati pe partea opusa;

-          Folositi obiecte care au texturi diferite cum ar fi periute de cauciuc gen Nuk, periute de dinti si jucarii pentru dentitie;

-          Cand copilul mananca, oferiti-i bucati de mancare de dimensiuni diferite pentru a avea parte de senzatii diferite;

-          Curatati des fata copilului cu servetele umede;

-          Selectati alimente cu texturi diferite, arome diferite si la temperaturi diferite pentru a creste stimularea orala;

-          Cand hraniti copilul prezentati mancarea la nivelul molarilor si abia apoi pe mijloc;

-          Folositi o lingura cu forma patrata, de tipul acesteia: maroon spoon;

-          Tineti cont ca linguritele mici, de bebelusi, incurajeaza un patern imatur de alimentare si ajuta prea putin in trecerea de la alimentatia lichida/pasat la cea semi-solida si solida.

Obiecte utile in terapia oral-motorie pe care le folosesc: jucarii pentru masticatie; fluier; alt tip de fluier; periuta nuk; aparat de masaj, pahar.

Am observat, de-a lungul timpului, rezultate foarte bune folosind terapia oral-motorie la inceputul sedintelor de terapie a limbajului cu copiii mici (0-3 ani) si atunci cand apar dificultati in sfera oral motorie (refuzul alimentatiei solide, auto-stimulari la nivelul gurii/fetei samd), anterior achizitiei consistente a limbajului verbal. Acest tip de terapie se impleteste ulterior cu terapia limbajului propriu-zisa si este punctul de plecare in corectarea anumitor sunete.

Giorgiana Cristea

Psiholog

www.psihologos.ro