Pentru ca este o problematica actuala, ce tot revine in cadrul practicii mele, am tot reflectat pe marginea acestui subiect.
O inzestrare intelectuala superioara te-ai astepta sa fie un
pasaport catre o viata fara prea multe griji. Cel putin nu in copilarie.
Cu toate acestea, vad periodic copii supradotati
transformati peste noapte in copii problema in urma unor imprejurari
nefericite. Deficit de atentie, tulburare de concentrare aplicate ca un stigmat
in locul simplului adevar: copilul este foarte inteligent si uneori supradotat
si din fericire pentru el, se plictiseste la scoala.
Cat timp am lucrat in invatamant – consilier scolar – am avut
anual cateva astfel de situatii. Am avut sansa si sa lucrez cu cadre didactice
deschise care au inteles situatia si s-au pliat pe nevoile diferite ale
copilui. Insa nu in fiecare caz.
Este simplu sa judeci, stiind destul de clar cum stau lucrurile,in invatamantul de stat. Pe de alta parte imi amintesc de profesorii din
facultate si acum imi dau seama de ce tot insistau atat cu tratarea
indvidualizata a fiecarui copil.
Imi amintesc iarasi de o carte citita, in care un psiholog
(oare chiar Yalom insusi?!) s-a dus la supervizorul sau si a spus ca are o
problema legata de timp – el sta peste program si colegii sai nu. Iar raspunsul
a fost: intr-adevar, tu ai o problema! Nedumerit si contrariat a aflat atunci
despre sine ca el insusi alege sa munceasca in plus si ca este o alegere personala,
nu o aliniere la norme si standarde. O constientizare pe care o urez dascalilor
copiilor nostri, acum, atat de aproape de un nou an scolar.
E usor sa te aliniezi la norma cand personal asta iti
doresti. Este o cale batorita in cazul mai sus amintit sa spui ca sunt multi
copii in clasa, ca este imposibil sa lucrezi in plus cu un copil prea..destept
sau de ce nu? Diferit!
Pastrand atitudinea ok-ok si straduindu-ma sa inteleg
adevarul cadrului didactic/al parintilor/al copilului/al meu, raman cu
sentimentul unei inegalitati/nedreptati.
Este o lupta sa fie integrat in invatamantul de masa un
copil cu dizabilitati, este o lupta sa fie acceptata inzestrarea intelectuala
superioara, este o presiune mare in directia adaptarii, uniformizarii. Cum
ramane cu diferentele si bucuria ca suntem diferiti?
Ce
bine ca nu suntem toti la fel si totusi cum ramane cu “linia fina” care
defineste echilibrul si locul fiecaruia? Maine cu siguranta cel putin un copil
prea destept merge la scoala! Ii doresc un dascal caruia sa nu-i fie teama de
caile nebatatorite
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu